Cultură
Cȃnd a susţinut concertul de colinde în seara de ajun a Crăciunului, interpretul nostru îndrăgit de muzică folck Ṣtefan Hruşcă a făcut o afirmaţie: “pe unde îmi acordez eu lira, începe să ningă”. După ce şi-a acordat lira la Catedrala ortodoxa “Sfȃntul Gheorghe” din Windsor a început să ningă cu acţiuni de suflet. Anul 2013 debutează astfel pe continentul nord-american, mai precis în statul Michigan şi Ontario, pe aria locuită de sute de romȃni stabilţi aici, cu o salbă de acţiuni culturale.
Reprezentantul noii generaţii de scriitori bistriţeni, Menuţ Maximinian şi-a făcut apariţia pe plan literar cu un volum de versuri intitulat în mod sugestiv ,, Noduri în haos’’. În postura de poet, el se impune ca un artist al cuvântului, fin şi subtil, îndrăzneţ şi original, cu o vocaţie lirică sensibilă, îndreptată cu faţa spre frumuseţile pământului şi grijile vieţii cotidiene.
Volumul de poeme Anotimp(i)legal- Lumina, semnat de Mihaela Aionesei și care a văzut lumina tiparului girat fiind prin străduința Editurii Ateneul Scriitorilor din Bacău, la începutul anului 2013, este un florilegiu de metafore îmbinate într-o țesătură filosofică clasică, dar mai ales personală, și care deține amprenta cea mai de valoare a creației autoarei.
Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Protopopiatul Ortodox Bistriţa, Parohia Ortodoxă Mărişelu, Societatea Scriitorilor Bistriţeni Conexiuni, Primăria şi Consiliul Local Mărişelu au organizat prima ediţie a Simpozionului religios, cultural şi ştiinţific al Văii Şieului, manifestare elegantă ce a adus la Căminul Cultural Mărişelu personalităţi marcante ale acestor meleaguri şi nu numai.
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud are plăcerea să vă invite miercuri, 20 martie 2013 ora 18.00 la galeria “Lina” - Sinagoga Bistriţa, la vernisajul expoziţiei dedicate Zilei Internaţionale a Francofonei 2013. Vor fi expuse lucrările artistului francez Maurice Boulogne.
Amatorii de plastică din municipiul nostru vor putea vizita expoziţia până în 10 aprilie 2013.
Un fenomen literar deosebit şi o activitate mobilizatoare, cu o participare numeroasă a publicului doritor de adevăr, cu dezbateri pertinente de către persoane avizate în domeniu, s-a desfăşurat în data de 15.03.2013, începând cu ora 17,00, la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa, în foaierul acestei instituţii, prin lansarea unui „megavolum” de istorie a poporului nostru intitulat „ISTORIE FURATĂ” – Cronică Românească de Istorie Veche, având ca autor pe neobositul, „iscoditorul”, tenacele şi „tipicarul” ing.
A sosit rândul Teatrului Municipal Bacău să aducă magia scenei la Bistriţa, pe scena Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc”. Actriţele: Eliza Noemi Judeu, Nina Ionescu şi Adelaida Perjoiu au jucat minunat în piesa de teatru “Angajare de clovn”, scrisă de scriitorul român Matei Vişniec, în regia lui Gheorghe Balint.
Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud găzduieşte expoziţia „Grădina secretă” a pictoriţei Oniţa Mureşan Buzilă. Vernisajul a avut loc în prezenţa prof. univ. dr. Mircea Muthu de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, care a spus, despre lucrările Oniţei Mureşan, că sunt „gândul ce visează în anotimpul floral”. În viziunea cunoscutului cadru universitar, tablourile vorbesc singure, printr-un câmp de tensiune.
„Bun şi la română, zice doamna învăţătoare Raveca Moldovan, dar e bun, afurisit de bun şi la aritmetică! A dovedit-o şi la recenta olimpiadă de matematică, faza judeţeană, unde Alex a fost cel mai bun beclenar între beclenari. Beclenarii din clasa a IV-a, ţin să precizez. El a obţinut cel mai mare punctaj!”
Sub bagheta scriitorului călărășean Marin Toma care, de o vreme încoace reușește să ,,contamineze” cu dorul de frumos în creația literară și de seriozitate și calitate și pe cei din jurul său, a apărut de curând, la editura Mușatinia din Roman, cea de-a patra ediție a antologiei Dor de dor Ipotești – 2012, Ediția a IV-a, Editura Mușatinia, Roman, 2012, 437 p.
Volumul reunește în paginile sale reprezentanți de seamă ai celor trei mari genuri literare, respectiv cel liric, cel epic și cel dramatic, precum și opere care aparțin domeniului artelor vizuale.