Cultură
În această iarnă, scriitorul Al. C. Miloş, membru USR, a scris 4 cărţi noi! Una de cosmopoezie – „Cosmonauţii albi” şi trei de literatură S.F.: „Amintiri din Lemuria şi Atlantida – Colonia penitenciar – Terra”, apoi „Împăratul reptilian – Darth Vader Verde” şi „Chipul omului de pe Marte – Materia neagră – Codul galactic al lui Isus!”.
Cărţile aparţin tematicii Mileniului 3 de civilizaţie cosmică a Terrei şi, probabil, vor vedea lumina tiparului la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca. Aceste patru cărţi noi se adaugă la cele 23 de cărţi publicate până în prezent.
Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la nașterea scriitorului și folcloristului Ion Pop-Reteganul. Cu acest prilej Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud lansează în perioada 12 – 28 martie 2013 – Concursul de creaţie literară ,,Ion Pop Reteganul – Copiii scriu povești”.
Provocarea se adresează elevilor bistriţeni din ciclul gimnazial cărora le plac poveştile, literatura, care au creaţii literare proprii dar nu au debutat în volum.
Pe fondul încercării de convertire la catolicism a populaţiei de pe Valea Bistriţei şi a Năsăudului, în cetatea Bistriţei se construieşte, între anii 1268 ÷ 1280, o biserică franciscană pe ruinele unei biserici care avea ca protector pe Sf. Nicolae, arsă şi distrusă în timpul invaziei tătare din anul 1241. Construită iniţial în stil gotic, de-a lungul timpului va suferi mai multe modificări. Transformări majore însă aduce secolul XVIII: nava a fost modificată în stil baroc şi s-a construit un cadran solar pe unul din stâlpii de consolidare ai clădirii.
A sosit poştaşul. Deschid plicul şi răsfoiesc cartea trimisă de doamna Brănescu, cu cele 62 de mesaje, desprinse prin puterea slovelor „Spre zări albastre”. Prin aceasta, poeta şi pictoriţa de pe strada Ion Vidu răscoleşte amintirile prin versuri minunate, ce reflectă un spirit iscoditor cu o autentică vocaţie enciclopedică.
Centrul Cultural Municipal Bistrița
Societatea de Concerte Bistrița
prezintă
joi 14 martie 2013, ora 19:30 la Sinagoga Bistrița
Recital de pian
susținut de Roman Manoleanu și Remus Manoleanu
În program:
Fr. Schubert - Sonata No. 21 (1828), D. 960 în Si bemol major
J. Brahms - Sonata Nr. 3, op. 5 în fa minor
J. Brahms - Trei Intermezzi
Concertul face parte din Stagiunea Muzicală Permanentă ediția XVIII, 2013.
Intrarea este liberă.
Centrul Cultural Municipal Bistrita va invita la un show international de muzica si dans sustinut de Ansamblul de Dansuri Internationale SincroN impreuna cu solistii si orchestra institutiei.
Tinerii de la SincroN vor prezenta dansuri sasesti, unguresti, italienesti, rusesti si romanesti in conceptia coregrafica a maestrului Cornelia Negrea. Momentele muzicale vor fi oferite de solistii si orchestra Centrului Cultural Municipal interpretand melodii din repertoriul international.
Ansamblul folcloric Valea Bârgăului a reprezentat judeţul în Republica Moldova la o serie de spectacole dedicate Zilei Femeii.
Georgeta Măluţan a scris "Virtualităţi elective" (nu, nu "Afinităţi elective"), o carte apărută la Editura Charmides, în 2012.
Chip de nemurire,
tu mereu vei fi
lumină şi viaţă!
Tu nu vei muri!
Rezultate deosebite pentru elevii Liceului de muzică „Tudor Jarda” Bistriţa la Olimpiada de Interpretare Instrumentală din Baia Mare. La Vioară am primit Premiul I, prin Bungărdean Dan Ionuţ, cls.a IV-a (prof. Adriana Pop, corepetitor prof. Bianca Truţ), la Pian avem Menţiune, prin Niculae Moldovan Cristian, cls.a IV-a (prof. Lidia Pavăl) şi tot Menţiune la Violoncel, prin Borş – Golescu Teofil – Dimitrie, cls.aVIII-a (prof. Ioan Curtuiuş, corepetitor prof. Bianca Truţ).