Cultură

În revista de ezoterism, paranormal şi ştiinţe de frontieră „Cosmos”, nr. 56/ martie 2012, ce apare la Bucureşti, într-un tiraj de 5000 exemplare, sub egida Editurii Fundaţiei Regale, scriitorul S.F. Al. C. Miloş publică două texte: „Isus Cristos – prototipul cosmic al oamenilor viitorului pe Terra” şi „Oare şi extratereştrii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu!”
Cu un număr de 60 pagini, cu poze color, merită să-l procuraţi de la chioşcurile de ziare şi reviste, spre a fi în miezul cosmic, extraterestru al Realităţii Mileniului 3!

Institutul "Arhiva de Folclor a Academiei Române" Cluj-Napoca organizează simpozionul “Mentori şi discipoli. 85 de ani de la naşterea profesorului Dumitru Pop (1927-2006)”: manifestările vor avea loc vineri în Sala festivă a Filialei Academiei Române, Cluj-Napoca, moderator fiind reputatul universitar Ion Cuceu. Printre numele importante prezente la eveniment amintim pe Sabina Ispas, renumit folclorist român şi membru titular al Academiei Române, Virgiliu Florea- folclorist şi istoric literar, Viorel Rogoz- doctor în folclor, prof. univ. dr. Nora Sava.

Credincioşii Parohiei Sic din Protopopiatul Gherla, au avut bucuria să participe la o Liturghie arhierească oficiată de Preasfinţitul Episcop Vicar Vasile Someşanul. Din sobor au făcut parte părintele protopop Aurel Mureşan, pr. Călin Ficior, arhid. Aurel Someşan, arhid. Cristian Timar ( de loc din Bistriţa), alături preotul paroh Fetinca Anchidim (de loc din Mititei), alţi părinţi de la parohiile din împrejurimi.

Cu ocazia împlinirii a 58 de ani de la înfiinţarea postului Radio Cluj, pe 15 martie, vor fi programate o serie de evenimente la Casa Radio.

După succesul de la Paris de anul trecut, unde Victoria Fătu Nalaţiu a fost premaită de UNICEF, în această seară bistriţeanca a luat trenul spre Bucureşti la o altă invitaţie onorantă.

”Ambasadorul Austriei are plăcerea de a invita pe doamna Victoria Fătu Nalaţiu la un cocktail, luni, 12 martie 2012, orele 18.00, la reşedinta Ambasadei Austriei” scrie în invitaţia oficială.

Redacţia revistei Cuibul visurilor vă invită la lansarea numărului jubiliar 100! Întâlnirea va avea loc sâmbătă, de la ora 10, în amfiteatrul Muzeului Cuibul visurilor din Maieru.

Cercul militar Bistriţa a organizat cu ocazia Zilei Femeii un spectacol deosebit cu participarea Muzicii militare a garnizoanelor Bistriţa şi Miercurea Ciuc, a Ansamblului de dans modern’’Sincron’’ de la Centrului Cultural Municipal şi a Ansamblului folcloric’’Doiniţa’’( dansatorii juniori, seniori şi grupul folcloric’’Doiniţa’’).

Emilia Popescu şi Stefan Bănică vor prezenta, pe 19 martie, cea de-a XII-a ediţie a Galei premiilor Radio România Cultural, la Teatrul Odeon, transmisă în direct de Radio România Cultural şi TVR Cultural. Premiul de excelenţă va fi decernat scriitorului Mihai Şora, Premiul Lux Mundi regizorului Radu Mihăileanu, Premiul “Iosif Sava'' pianistului Horia Mihail.

Un filozof spunea că Dumnezeu dacă n-ar exista ar trebui creat.
Credinţa a salvat neamul nostru de veacuri – biserica fiind singura formă stabilă de organizare a poporului român, dar totodată ea ne impunea păstrarea unei ordine rituale în viaţa de toate zilele.
Credinţa înseamnă speranţă, iertare, iubire, precepte care deosebesc omul de animal, îl ridică deasupra tuturor vieţuitoarelor de pe pământ.
Toţi suntem oameni, nu zei, şi deci nu perfecţiuni! Prin rugăciune ne ridicăm din sfera noastră şi tindem spre purificarea sufletului, alungând păcatul.

Abonează-te la Cultură