Decese
Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a doamnei Susana Marișca, fost contabil al Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița. Doamna Susana Marișca a fost un profesionist dedicat, un coleg bun și un om deosebit, iar plecarea sa lasă un gol greu de umplut în rândul familiei și al tuturor celor care au cunoscut-o.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate. Ne alăturăm durerii lor în aceste momente de grea încercare și păstrăm vie amintirea unui om de aleasă omenie.
Dumnezeu să o odihnească în pace și să îi dăruiască lumină veșnică!
Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a doamnei Maria Creța, soția comisarului-șef Dumitru Creța, fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bistrița-Năsăud.
În aceste clipe de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să o odihnească în pace în Împărăţia Sa, iar familiei îndoliate să îi dăruiască puterea de a trece peste aceste momente dificile.
Cu profundă întristare, dar cu nădejdea învierii, vă aducem la cunoștință că Părintele IOAN BARTOŞ, preot pensionar, s-a mutat în veșnicie în noaptea zilei de joi, 28 mai 2026.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui va fi depus în seara zilei de astăzi, 28.05.2026, în Biserica cu hramul ”Sfinţii Trei Ierarhi” situată pe Strada Alexandru Odobescu din Bistrița, unde părintele a slujit timp de 27 de ani.
Funeraliile se vor desfășura după următorul program:
VINERI, 29 mai 2026,
Ora 18:00 – Slujba Priveghiului;
SÂMBĂTĂ, 30 mai 2026,
Există oameni care își lasă amprenta nu doar prin ceea ce predau, ci prin felul în care ating suflete.
Doamna profesoară de biologie Simona Catarig a fost unul dintre acei oameni.
Cu multă durere am aflat vestea plecării sale dintre noi, o pierdere greu de exprimat în cuvinte pentru întreaga comunitate a Colegiului Național „George Coșbuc” Năsăud.
A dăruit ani de muncă, răbdare și dedicare, inspirând prin bunătate, profesionalism și dragoste pentru educație.
Astăzi rămân amintirile, lecțiile și respectul profund al tuturor celor care au cunoscut-o.
Împărtățim sentimente de profund regret la plecarea în veșnicie a celui care a fost Michael Weber, din Salzburg (Austria), prieten al bistrițenilor, inimos întreprinzător economic.
Dumnezeu să-l odihnească!
Răsunetul
***
Michael Weber a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița din anul 2000. Născut la Bistrița, în 1966 s-a stabilit la Salzburg, în Austria, dar a revenit aici de fiecare dată cu drag și sprijin pentru comunitate.
Suntem alături de familia viceprimarului din Prundu Bârgăului, Florin Bălan, în aceste clipe de nemărginită durere, pricinuite de trecerea la cele veșnice a fiului său, Alex Bălan, plecat mult prea devreme, la doar 19 ani, elev în clasa a XII-a la Liceul din Prundu Bârgăului.
Nu există cuvinte care să poată alina o asemenea pierdere. Dumnezeu să îi dăruiască odihnă veșnică, iar familiei îndurerate putere, credință și mângâiere sufletească pentru a trece prin această grea încercare.
Cu multă durere în suflet am primit vestea plecării neașteptate la Domnul a bunului și inimosului nostru consătean, Liviu Vidican, crâsnic devotat al altarului bisericii noastre strămoșești din Spermezeu, omul care și-a legat viața și osteneala de sfântul locaș al satului nostru de la poalele Munților Țibleș.
Cu adâncă durere în suflet, colectivul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” își exprimă regretul pentru pierderea colegei noastre dragi, doamna profesor pentru învățământul primar Kovacs Anuța Ina.
Om blând, dedicat și mereu aproape de copii, doamna învățătoare va rămâne în sufletele noastre prin bunătatea, răbdarea și lumina pe care a dăruit-o generațiilor de elevi.
Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Școala Gimnazială Nr. 4 Bistrița anunță cu durere plecarea la cele veșnice a doamnei profesoare Mihaela Spinei, un om deosebit, dedicat școlii și elevilor săi. O colegă apropiată, care mereu a avut un cuvânt bun pentru ceilalți, deopotrivă respectată și iubită. A predat limba română și limba engleză, a coordonat echipa de teatru a școlii și a fost permanent preocupată de dezvoltarea sa profesională în folosul școlii pe care a iubit-o și slujit-o profund.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Colegii de la Școala Gimnazială Nr. 4 Bistrița
***
Cu tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a domnului Năşcan Alexandru, fost primar al comunei Rodna.
În aceste momente de durere, Primăria și Consiliul Local Rodna transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor și tuturor celor apropiați.
Ne exprimăm respectul pentru activitatea pe care a desfășurat-o de-a lungul vieții publice și păstrăm un gând de compasiune pentru cei care l-au cunoscut.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Primaria Rodna
***