Decese
Iubiți credincioși am aflat cu durere de trecerea la Domnul a doamnei preotese Floarea Semerean, soția vrednicului de pomenire pr. David Semerean, pe care l-a secondat în misiunea eclesiastică în parohia noastră vreme de 38 ani, de la 1 Decembrie 1974 până la 1 Decembrie 2012 când s-a pensionat. S-a distins ca o preoteasă harismatică, implicată în misiunea bisericii inclusiv și exclusiv, având o prezență și o atitudine elegantă, plină de bună cuviință și nu mai puțin rămâne ca un model de mamă jertfelnică și soție iubitoare și înțeleaptă.
Profesoara de istorie şi geografie Otilia Magda, care s-a jertfit la altarul educației multor generații din Bistriţa, în special de la Şcoala Gimnazială Nr. 2, a plecat la Domnul la frumoasă vârstă de 90 de ani, împlinită luna trecută. Pentru dăruire, blândețe, devotament față de profesia nobilă de dascăl, a fost iubită de elevi și colegi deopotrivă. Bunul Dumnezeu să îi dea odihna veșnică!
Condoleanţe vecinilor noştri, familia Călin şi Valeria Magda.
Răsunetul
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud deplânge trecerea, mult prea devreme, în veșnicie, a celui care a fost domnul învățător Pantea Ignat Jr. din satul Șieuț, instructor coregraf al Ansamblului Folcloric „Ciobănașul” din această localitate, un drag și activ colaborator cultural al instituției noastre.
Ce veste tulburătoare pentru învățământul și tradițiile din Șieuț! Domnul învățător de Scoala Gimnazială Șieuț și coregraf al Ansamblului Ciobănașul, Pantea Ignat Junior a trecut pragul Veşniciei la doar 48 de ani, se pare în urma unui incident tragic la pădure. Coregraf îndrăgit de generaţii pe care le-a învăţat tainele dansului, moștenind dragostea pentru folclor de la tatăl său, renumitul coregraf Pantea Ignat, domnul învățător a fost iubit și de elevii pe care i-a învățat tainele literelor și ale cifrelor, fiind un om extraordinar, de o bunătate aparte.
Tragedie la Beclean, o veşte şocând întreaga comunicate. Teodora Bob a trecut în veşnicie mult prea devreme, se pare în urma unui un AVC. Soţul ei a murit acum 7 ani de cancer. Copiii crescuţi de mamă rămân acum şi fără ea. Cel mai mare e student în anul I la Cluj, mijlociul e elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială ”Grigore Silași”, iar cea mică este în clasa a VII-a.
Școala Gimnazială ”Grigore Silași” a transmis un mesaj de condoleanţe şi de susţinere!
† Profund îndureraţi, transmitem întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe familiei îndoliate la trecerea la cele veşnice colegei noastre Crina Elisabeta Ceuca, la doar 56 de ani, de Paști, în Duminica Luminii. Bibliotecară la Biblioteca Orășenească „Veronica Micle” din Năsăud, o mare iubitoare a cărţilor, care au înconjurat-o întreaga viaţă. Împreună cu Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a dezvoltat proiecte prin care năsăudenii au fost apropiaţi de carte.
Odihneşte-te în pace!
Prietenii de la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”
Manager, Ioan Pintea
Cotidianul Răsunetul şi Tele 21 Bistriţa sunt alături de vecinul şi prietenul nostru, medicul stomatolog Ionuţ Săsărman, şi de doamna notar Claudia Mihaela Săsărman, în aceste clipe grele în care fiica lor, Alexandra, studentă la Drept, a trecut mult prea repede, la doar 22 de ani, în prag de Sărbătoarea Floriilor, la cele veşnice, devenind înger pentru cei dragi chiar de ziua ei!
Bunul Dumnezeu să îi aşeze sufletul tânăr al celei care scria aşa de frumos poezii în Lumină, iar familiei să îi dea mângâiere şi să o întărească!
***
Împărtășim durerea colegei noastre, educatoarea Aurica Linca, acum la trecerea la cele veșnice a soțului ei mult iubit.
Sincere condoleanțe familiei
Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția cea Cerească!
Fam. Săsărman și Valea
Cu adâncă durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a colegului și prietenului nostru, Vasile Petruș, un om dedicat comunității, familiei și celor din jur.
Am primit cu durere vestea neașteptată a plecării la cele veșnice a colegului nostru OVIDIU VÂRTIC. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace.
Familiei condoleanțe sincere și putere interioară în aceste clipe grele.
Președinte LANTOS LEONORA MARIA,
Filiala Bistrița Năsăud a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România