Decese
Moarte, moarte blestemata, n-ai nici Mama si nici Tata…mi-ai facut inima Piatra. Drum lin printre stele draga Micã.
Ana Strîmturean
† Suntem alături de familia artistei Ana Strîmturean, acum, la plecarea în veşnicie a mamei dragi, Floarea, din Salva, în al 80-lea an al vieţii.
Dumnezeu s-o odihnească în pace! Sincere condoleanţe!
† Suntem alături de familia prof. IRINA VLAS, acum, la plecarea în veşnicie a mamei dragi.
Dumnezeu s-o odihnească în pace! Sincere condoleanţe!
Colectivului Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”
Cu durere în suflet, anunțăm trecerea la cele veșnice, mult prea repede, a celei care a fost asistent medical OCTAVIA (LUCI) DAN, din Bistrița, soție, mamă, cumnată, bunică.
Dumnezeu să te așeze în rândul drepților. Nu te vom uita niciodată, te vom păstra în rugăciuni.
Soţul Marin, fiicele Cristina şi Dana cu familiile
Familia Vasile Lupu din Suceava este alături de familia Vlad din Bistrița, împărtășind durerea la pierderea celui ce a fost Iliuță Vlad, ardelean de mare cinste, devotat comunității din Prundul Bârgăului, pe care a reprezentat-o ca primar și consilier local, gospodar de frunte, om de profundă credință în valorile neamului.
Rugăm pe Dumnezeu cu drepții să-l așeze pentru că pe pământ cu drepții a stat.
În veci pomenirea lui!
Vă anunțăm, cu regret, faptul că domnul inginer Ilie Vlad, fost primar al comunei noastre, a încetat din viață. Domnia sa a condus destinele comunei Prundu Bârgăului, timp de patru mandate, primar în perioada 1996 - 2008 şi viceprimar în perioada 2008 - 2012.
Pe această cale, transmitem sincere condoleanțe, familiei!
Dumnezeu să îi așeze sufletul alături de cei drepți!
Primarul comunei Prundu Bârgăului,
Doru Crişan
Suntem alături de cunoscutul designer Tina Olari, în aceste clipe grele în care se desparte de mama sa, Nastasia Olari, trecută la cele veşnice în ziua de Crăciun. Bunul Dumnezeu să îi aşeze sufletul în ceata îngerilor, iar familiei să îi dea mângâiere.
MAMA a pierdut dureroasa luptă pentru viață...Cei care ați cunoscut minunatul om Nastasia Olari, Mimi cum îi spuneam cu toții și doriți să o conduceți pe ultimul său drum, vă anunțăm cu suflete triste, că priveghiul și înmormantarea vor avea loc la Capela Evanghelica Centru-Domus, Bistrita.
† Suntem alături de familia fostului nostru coleg NELU GLIGA, trecut mult prea repede la cele veşnice. A făcut parte din personalul auxiliar, ajutând de fiecare dată, din umbră, la reuşita marilor acţiuni, de la montatul scenei până la asigurarea tuturor condiţiilor pentru artişti.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!
În numele foştilor colegi,
prof. dr. Dorel Cosma
“Când scuturăm praful de pe picioare,
Ne luăm adio de la suferinți,
De lacrimi ștergem fața de sudoare
Căci moștenim sfinte făgăduinți.”
Cu tristețe și regret anunțăm trecerea în veșnicie a celui care a fost profesor, părinte de suflet a zeci, sute, mii de elevi printre care și mulți colegi din cadrul administrației sângeorzene. Un OM și PROFESOR care timp de o viață a avut dăruirea și priceperea de a ne îndruma pe mulți dintre noi.
Mulțumim, domnule profesor MARIUS SIMA!
Drum lin spre cer și odihnă veșnică!
Cu profund regret și multă durere în suflet ne luăm rămas bun de la Cornelia Câmpan, cea care ne-a fost mamă, soție, bunică și mai ales prietenă. A fost una dintre cele mai bune persoane, o femeie blândă și o educatoare deosebită. Vestea trecerii sale la cele veșnice ne-a întristat pe toți cei care am cunoscut-o.
Vom păstra vie amintirea ei. Slujba de priveghi va avea loc sâmbătă, 11 Decembrie, de la 19:30, iar slujba de înmormântare va avea loc duminică, 12 Decembrie, de la ora 14:00.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Rămas bun, iubită mamă!
Familia Câmpan
Un ultim cuvânt…
De câteva zile știam că domnul director Tătar Iacob se simte rău. Tot mai rău. Știam de problemele de sănătate ale dânsului, dar speram ca finalul să mai întârzie, cortina vieții să nu se lase încă, să mai aștepte… Dar ea n-a vut, n-a stat la învoială cu nimeni. E prea încăpățânată…Răpune și alege după cum vrea ea. Nu întreabă și nu-i pasă!