Decese
Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune doamnei Gabriela BILIBOACĂ și întregii sale familii, la trecerea la cele veșnice a mamei sale.
Dumnezeu s-o odihnească-n pace !
Cadrele didactice, elevii şi personalul administrativ de la Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa
Profund îndurerați, transmitem întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe familiei îndoliate, la trecerea în veşnicie a celui care a fost REDAC SAMSON GELU, consilier superior în cadrul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa, Punct de lucru Năsăud.
Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi masterand în Managementul Educaţiei, Samson a lucrat în cadrul instituţiei din anul 1991.
Profund îndurerați, transmitem întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe familiei îndoliate, la trecerea în neființă a celei care a fost Struț Ana Virginia, polițist local cu un caracter deosebit, un model de conștiinciozitate și conduită, apreciat și îndrăgit.
Înhumarea va avea loc în data de 19.12.2018, ora 11:30, în Cimitirul situat pe str. Tărpiului din municipiul Bistrița. Un ultim omagiu și Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Colegii din Primăria municipiului Bistrița și instituțiile subordonate
O fiinţă dragă nouă a luat calea spre cer, în cel de-al 88-lea an al vieţii. Îndoliaţi în suflete, ne despărţim de dragul nostru tată, socru şi bunic, jurist ŞTEFAN COCEŞIU. Înmormântarea va avea loc la Capela de la Cimitirul evanghelic, str. Gr. Bălan, sâmbătă, 15 decembrie, ora 12.00.
Odihneşte-te în pace!
Nu te vom uita niciodată!
În calitatea sa de specialist a avut o contribuţie importantă în dezvoltarea sectorului horticol al judeţului Bistriţa-Năsăud prin înfiinţarea de livezi intensive şi superintensive de măr, păr, prun şi alte specii pomicole. În acest sens, a realizat o colaborare fructuoasă cu colegii din grupa de dezvoltare din cadrul fostei Întreprinderi de Legume şi Fructe, cu cei de la Staţiunea de cercetare şi producţie pomicolă Bistriţa şi din unităţile de producţie.
"Buna din Şes", cum obişnuiau să-i spună unii dintre nepoţi, pentru a o distinge probabil de "Buna de la Biserică", (amândouă de la Joseni – n.n.), a descins în lume şi viaţă în familia lui George şi Dochia Gâvan din Tiha Bârgăului sub auspicii nu tocmai dintre cele mai favorabile. Evenimentul s-a produs în anul de debut a celei mai mari și mai puternice crize economice ce a zguduit vreodată planeta. Au urmat apoi ani mulți, grei şi negri de ocupație străină şi război.
† În numele administrației publice locale și al întregii comunități năsăudene, transmitem familiei îndurerate sincere condoleanțe, odată cu trecerea la cele veșnice a celui care a fost Cetățean de Onoare, om de cultură și medic de înaltă ținută profesională, domnul GHEORGHE TRAIAN DASCĂL.
Dumnezeu să îl odihnească în pace !
Primarul orașului Năsăud,
Mircea Romocea
Cu durere în suflet am aflat trista veste a morţii celei care a fost buna noastră colegă şi prietenă, d-na doctor FELICIA GOGĂ. Exprim sincere condoleanţe familiei îndurerate în numele tuturor colegilor din Colegiul nostru.
Înmormântarea va avea loc la Capela de pe str. Tărpiului, marţi, 6 noiembrie, de la ora 12.00.
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi linişte.
dr. Marius Nicolae Pop,
preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Bistriţa-Năsăud
Dragi sîngeorzeni.
Cu regret vă comunicăm faptul că domnul profesor Ciociu Traian a plecat în lumea celor drepți.
Drum bun domnule profesor și vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru comunitatea noastră.
Înmormântarea va avea loc joi, 25.10.2018 , la cimitirul Central, iar slujba la Biserica Greco-Catolică.
Condoleanțe familiei!
Primăria Sîngeorz-Băi
Comunitatea sătească din Budești, alături de alți numeroși credincioși, a condus ieri, 18 oct.2018, pe ultimul drum pământean pe cel care a fost Tofană Vasile, vrednic locuitor al satului, unde a trăit 88 de ani. Viața acestui om, la fel ca și a înaintașilor săi, s-a desfășurat în satul Budești și s-a împărțit între familie, gospodărie, munca la câmp și Biserica ortodoxă unde a fost făt timp de peste un sfert de secol.