Economie

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa–Năsăud organizează conferinţa finală în cadrul Proiectului HENGE - Patrimoniu şi resurse naturale pentru un antreprenoriat verde.
,,Evenimentul beneficiază de participarea partenerilor europeni din cadrul proiectului şi se constituie într-o oportunitate excelenta de împărtăşire a exemplelor de bune practici la nivel regional şi European în domeniul exploatării inteligente a patrimoniului comunităţii pentru dezvoltarea antreprenoriatului rural verde.

Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România,
Filiala Bistriţa-Năsăud are mâine, 21 septembrie a.c. o mare sărbătoare care este pentru CECCAR o zi dedicată în totalitate manifestărilor prilejuite de a IX-a aniversare a „Zilei Naţionale a Contabilului Român”.
Toate acţiunile se vor desfăşura, începând cu ora 10,00, în Sala de conferinţe din incinta Hotelului Bistriţa, cu sediul în str. Petru Rareş, nr.2,
si vor include două evenimente importante: “Ziua Naţională a Contabilului Român” şi “Topul local al celor mai bune societăţi membre CECCAR”

Persoanele care se consideră vătămate prin faptele unor funcţionari publici ai Fiscului pot face sesizări în acest sens la comisia de disciplină din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), scrie legestart.ro

Sesizările cu privire la abaterile disciplinare ale salariaţilor Fiscului pot fi depuse la registratura instituţiei publice la care aceştia lucrează în termen de maximum 1 an si 6 luni de la data săvârşirii faptei sesizate ca fiind abatere disciplinară şi trebuie însoţită de înscrisuri care să o susţină, dacă se poate.

Luna trecută, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat verificări la un număr de 118 operatori economici, ocazie cu care la 33 dintre aceştia au fost identificate abateri de la legislaţia în vigoare. Pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 76.800 lei.

Ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, va prezenta oamenilor de afaceri din Bistriţa-Năsăud un draft al proiectului de lege privind Codul insolvenţei, aflat în dezbatere publică, şi aşteaptă o serie de propuneri de la “firul ierbii”.

Econtext a realizat un clasament naţional după valoarea economică a fiecărui judeţ, în acest an. Criterul de departajare este Produsul Intern Brut (PIB) realizat în fiecare dintre judeţele ţării.

Fără niciun dubiu, Bucureştiul este pe primul loc, cu o valoare economică de 141,9 miliarde lei. Pe locul doi se plasează Timiş, urmat de judeţul Constanţa. Braşovul şi Prahova devansează Clujul, urmat la o diferenţă mică de Iaşi.

În prima zi a sărbătorii Zilelor Forestierului, care se derulează la Lunca Ilvei, a avut loc concursul profesional al fasonatorilor mecanici, cunoscuţi popular sub numele de drujbişti.

În urma controalelor efectuate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud în luna august, au fost depistaţi 4 angajatori la care munceau şase persoane fără forme legale de încadrare.

Potrivit inspectorului şef Otilia Berbecar de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, cuantumul total al amenzilor aplicate pentru angajatorii depistaţi cu muncă nedeclarată este de 60.000 lei. Persoanele care au fost identificate fără angajare, dintre care două femei, sunt din domeniul construcţiilor, frizer/coafor şi alimentaţie publică.

Cele mai mari companii petroliere locale, Petrom, Rom­petrol, Lukoil şi MOL România, controlează împreu­nă circa 1.400 de benzinării la nivel naţional, potrivit datelor transmise de companii şi prelucrate de Ziarul Financiar.
Pe harta naţională, Bistriţa-Năsăud este pe ultimul loc, în judeţul nostru fiind doar 11 puncte de alimentare. Explicaţia este simplă...puterea de cumpărare este mică, iar traficul nu este unul de speriat. La polul opus sunt municipiul Bucureşti şi judeţele Constanţa şi Prahova care „au atras cele mai multe investiţii în puncte de alimentare”.

Teraplast Bistriţa (TRP) a revenit pe profit în primul semestru al acestui an, cu un câştig de 570.000 de lei (130.000 de euro), iar cifra de afaceri a crescut cu 6%, la 104,3 milioane lei (23,7 milioane euro).Asta după ce în prima jumătate a anului trecut, compania a consemnat pierderi de 3,6 milioane lei şi o cifră de afaceri de 98,5 milioane lei.

Abonează-te la Economie