Economie

Administratorul firmei SC Frasinul SRL Anieş, Traian Larionesi, susţine că este dispus să repare drumul naţional care face legătura între Năsăud şi Rodna, în fapt DN 17 D. În schimb, firma nu ar mai trebui să plătească taxele şi impozitele care se ridică lunar la circa 1milion de euro.

Azi s-a deschis cea de a XXII-a ediţie a expoziţiei specializate în domeniul construcţiilor şi amenajărilor, singura manifestare cu acest profil din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa –Năsăud, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, organizează în perioada 29 mai - 2 iunie 2013, EXPO CASA & SECURITY 2013, în Zona Pietonală Liviu Rebreanu.

Dacă pe plan național se înregistrează o tendință ascendentă în privința tranzacțiilor imobiliare, care au ajuns la 187.712, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în creștere cu peste 39.000 în primul trimestru al acestui an comparativ cu primele trei luni din 2012, Bistrița-Năsăud se află la coada clasamentului cu numărul operațiunilor de acest gen înregistrate în țară în perioada de referință, cu 1.478 de astfel de afaceri, alături de județele Teleorman (995) și Buzău (1.723).

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct Bistriţa în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, organizează luni, 20 mai, ora 17.30, la Casa Cărţii "Nicolae Steinhardt", o întâlnire interactiva care vizează schimbul de idei privind rolul şi accesul femeilor la viaţa economică şi socială în Uniunea Europeană.

Compania Teraplast şi-a redus cu 1,99 milioane de lei pierderile în primul trimestru din 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 2,65 milioane lei, la 0,66 milioane lei. În aceeaşi perioadă, cifra de afaceri a crescut cu 5,09%, la 39,48 milioane de lei, anunţă compania pe site-ul propriu.

Premiul cel mare al celei de a VI-a ediție a campaniei “Tombola Meșterului Ambient” și-a găsit câștigătorul în Deva! În urma tragerii la sorți din 29 aprilie, care a avut loc la Sibiu, meșterul Crețu Vasile din Deva, județul Hunedoara, a devenit proprietarul unui autoturism Dacia Dokker Van!
Premiul i-a fost înmânat sâmbătă, 18 aprilie 2013, la Bistrița, în cadrul “Cavaranei Aniversare Ambient 20 de ani”, care a culminat cu un super concert Voltaj organizat de compania românească în Centrul Vechi al orașului.

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud ne invită la conferinţa finală a proiectului Regions for Jobs. Evenimentul va avea loc joi, 16 mai, ora 10.30, la Hotel Metropolis.
Proiectul ,,Regions for Jobs” este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 şi implementat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Mesogeiako Symvouleftiko Systema S.A. Grecia şi Camerele de Comerţ şi Industrie Braşov şi Prahova.

Anul trecut, numărul consumatorilor din aria de responsabilitate a E.ON Energie România deconectaţi pentru restanţe la plata facturilor a fost de circa 58.000, din care aproximativ 1800 sunt consumatori din judeţul Bistriţa- Năsăud, se arată într-un comunicat al companiei.
Pentru a evita astfel de situaţii, consumatorul trebuie să achite facturile de gaz în termen de maxim 45 de zile calendaristice de la data emiterii acestora.

Se întăresc legăturile economice în domeniul agriculturii între judeţul Bistriţa-Năsăud şi Polonia. În perioada 26-29 aprilie, o delegaţie din judeţul nostru s-a deplasat în regiunea Malopolska din Polonia in vederea participării la evenimentele organizate în cadrul festivalului "Fermierul anului".

Compania Teraplast estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 294,40 milioane lei, în creştere cu 22,90% faţă de 2012, fiecare dintre cele patru linii de business ale companiei – Instalaţii & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule şi TeraGlass (tâmplărie termoizolantă), urmând să contribuie la această evoluţie.

Abonează-te la Economie