Învăţământ

Pomul se formează de mic și caracterele din copilărie, motiv pentru care, elevii claselor I, de la Școala Gimnazială Tureac,  au făcut în ziua de 8 Martie un exercițiu de dăruire, empatie și frumos.
           Au adus zâmbetele pe fețele bunicuțelor (bunicilor) de la Unitatea Medico-Socială Susenii Bârgaului. S-au transformat în mici mărțișoare vii, care au cântat și au dansat, au dăruit flori și inocența copilăriei,  din inimi mici și pure.

Elevii liceului nostru au participat în perioada 19-23 februarie 2024 în prima mobilitate de grup pe termen scurt din cadrul programului Erasmus+ Acreditare 2023-1-RO01-KA121-SCH-000125328 la Escola Secundaria Ibn Mucana, Alcabideche, Cascais, Portugalia. Însoțiți de doamna prof. Pop Maria Corina și director Varvara Sîngeorzan , în prima zi s-au familiarizat cu sistemul educațional portughez și s-au împrietenit cu colegii lor, care le-au prezentat școala, programa și activitățile extracurriculare iar apoi frumusețea orașului Cascais.

Liceul Tehnologic Agricol Bistrița pe lista proiectelor admise în urma evaluării eligibilității solicitantului și a proiectului aferentă apelului PNRR „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol”

În calitate de beneficiar al proiectului “De la cauze la efecte, prevenind riscul de abandon școlar la Școala Gimnazială Șieuț“,  am continuat desfășurarea activităților de tip MATE, în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul financiar 2023.
 
Din seria de activități extrașcolare, interdisciplinare și de remediere, menite să reducă absenteismul și abandonul școlar, se înscriu și activitățile de tip MATE (Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație).
 

În luna februarie a acestui an a debutat proiectul educațional ”Lalea pentru mama” inițiat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Lacrima”. Scopul proiectului a vizat plantarea unor bulbi de lalele, sosiți chiar din Olanda de la partenerii noștri mai vechi, astfel încât în luna martie să le fie oferite lalele mamelor, bunicuțelor, doamnelor profesoare etc. De ce o rețea de lalele? Pentru că ideea a fost multiplicată, în cadrul proiectului fiind antrenați copii de toate vârstele, de la învățământul preșcolar, până la tineri absolvenți.

            Acreditarea Erasmus+ este o acțiune inovativă în cadrul programului din cadrul sectorului de mobilitate - educație școlară, aducând organizațiilor de învățământ un plus de valoare prin scrierea unei aplicații anuale de finanțare simplificate și prin flexibilitatea tipurilor de activități derulate (mobilități ale elevilor pe termen scurt, job-shadowing pentru profesori, invitare de experți, cursuri de formare pentru adulți etc).

Am dat startul înscrierilor la proiectul nostru de suflet-CONCURSUL DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE ,,SF. PAHOMIE DE LA GLEDIN”, EDIȚIA A IX-A
Regulamentul și fișa de înscriere aici:
https://docs.google.com/document/d/1zZ11Yu931JdOguHnydN7ODZ6lQ3nwG50/ed…
Vă așteptăm cu drag!
Școala Gimnazială “Paul Tanco” Monor

Excelența la biologie este o activitate plăcută pentru timpul liber. Ajută mult cu pregătirea pentru concurs și înțelegerea lecțiilor de la clasă. Programul nu este încărcat, cu două ore de curs pe săptămână, de la ora două, chiar după școală. Nici o clasă de gimnaziu nu este exclusă, profesoarele  ajutându-ne pe toți pe rând. Cele două profesoare ne explică totul foarte bine, adeseori prin experimente la care participă toți copiii. În fiecare oră ne pregătim pentru concursul de biologie „George Emil Palade”.

Enyedi Macrina Beatrix de la Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița, coordonată la grupa de excelență Arte-Desen 2023-2024 de prof. lector Știr Gavril Flaviu, a obținut și premiul III la concursul de fotografie „Ce înseamnă România pentru mine?” desfășurat la sediul Serviciului BN al Arhivelor Naționale.

Orele la Excelență Biologie sunt o experiență inedită. Înveți suplimentar, faci experimente care îți stârnesc interesul și mai mult față de biologie, faci teste cu un nivel de dificultate de la mediu la dificil,  alături de niște persoane dedicate și serioase. Interesant este că înveți alături de copii din generația ta, care au aceleași interese cu tine. Aici vin de obicei cei care vor sa meargă la Concursul Național „George Emil Palade”,  dar nu este obligatoriu. Programul este bine plasat și accesibil!

Abonează-te la Învăţământ