Învăţământ
În perioada 19.10.2021 – 18.10.2022, Școala Gimnazială „Petru Rareș” Ciceu-Mihăiești continuă proiectul POCU 108133, „Alege școala pentru un viitor mai bun”, pe sustenabilitate, cu sprijinul Primăriei comunei Ciceu-Mihăiești și prin implicarea cadrelor didactice și a personalului de sprijin, care a beneficiat de formări profesionale și a acumulat experiență în perioada de implementare a proiectului.
În perioada 30 mai - 3 iunie 2022, s-a desfășurat întâlnirea transnațională a proiectului Erasmus + “ON THE WAY TO THE FUTURE!” (“EN ROUTE VERS LE FUTUR!” ), număr de referință proiect: 2019-1-FR01-KA202-063096, Parteneriat strategic de învățare și formare profesională, Cooperare în materie de inovare și schimb de bune practici, cu perioada de implementare inițială 2019-2021, modificată 2019-2022 (Pandemie).
Dimensiuni ale implicării părinților în viața școlară:
1. Dezvoltarea abilităților de bun părinte
2. Comunicarea
3. Voluntariatul
4. Învățarea acasă
5. Implicarea părinților in luarea deciziilor
6. Colaboarea cu comunitatea
Ce comunicăm părintelui? Cum implicăm părintele în viața școlii?
Ce ar fi util cu adevarat să valorizăm din relația școală-familie, astfel încât elevii să se dezvolte, să progreseze, să atingă profilul dorit?
Încă din anul 1990, un om dedicat învăţământului românesc, domnul profesor Viorel Moldovan, a făcut demersuri pentru transformarea Şcolii Generale Căianu Mic în liceu, cererea fiind semnată de peste 500 de părinţi din satele comunei Căianu Mic şi comunei Spermezeu. Cererea a fost aprobată de Ministerul Educaţiei, dar impedimentele de la nivelul judeţului au făcut ca decizia ministrului să nu poată fi pusă în aplicare.
Debutat în 2015, proiectul ,,Educație necondiționată pentru fiecare” a devenit, de-a lungul anilor, un element definitoriu pentru CJRAE BN. Pornind de la nevoia facilitării colaborării dintre participanții la educație din învățământul de masă și cel special, proiectul a propus, an de an, activități nonformale care să-i aducă împreună, valorizând unitatea și diversitatea.
Poate unii dintre dumneavoastra stiu cum e sa inhaleze zilnic spori de mucegai iar unii au platit si pretul sanatatii... Pur si simplu, insa, nu avem voie sa ii lasam pe copii sa treaca prin acest cosmar care le poate afecta viata pe toate planurile.
Din anul scolar 2022-2023, unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular pot consemna situația școlară a elevilor doar în format electronic (catalog electronic) cu condiția înscrierii în rețeaua de unități-pilot ce va fi aprobată prin ordin al ministrului Educației la data de 1 septembrie 2022.
În aceste unități de învățământ nu mai este necesară utilizarea cataloagelor în format tipărit, iar formularele electronice vor fi tipărite și arhivate doar la finalul anului școlar, respectând regimul actelor de studii și al documentelor școlare.
Palatul Copiilor Bistrița, înainte de a fi o instituție care susține o formă de educație nonformală a elevilor din Bistrița și din alte localități ale județului, este și locul în care zece profesori i-au crescut armonios și în care s-au simțit în siguranță să-și îngrijească talentele cu care au fost înzestrați sau pe care și le-au descoperit în timp. Mai mult de jumătate dintre elevii care participă la ateliere sunt abia în ciclul primar, un moment atât de important în dezvoltarea lor emoțională și intelectuală.
Liceul Tehnologic Agricol Bistrița a implementat în anul școlar 2021-2022 două proiecte Erasmus + prin intermediul cărora 58 de elevi au efectuat stagii de pregătire practică în Portugalia și Spania.
Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa organizează admitere la Şcoala postliceală, în perioada 1 iulie-15 august 2022. Atenție, sunt 3 clase, fără taxă!
Absolvenţii se pot înscrie la cele două clase de Asistent medical generalist sau la clasa de Asistent medical de farmacie.
Înscrierea se face la adresa inscriere.postliceala.sanitar@gmail.com.