Învăţământ
În umbra fiecărui adult, în sertarul cu amintiri iconice se află și chipul învățătoarei sau al învățătorului. E o imagine pe care o ducem cu noi toată viața, uneori clară, alteori estompată de timp, dar cu siguranță o imagine plină de căldură. Învățătorilor noștri le datorăm, cel mai adesea, temelia învățării cu care am pornit în viață. Pentru că dascălii noștri au pus, odată cu învățătura, câte o părticică din ei în fiecare dintre noi.
Elevii din anii terminali s-au întors, de marţi, la şcoală, până pe 12 iunie urmând să facă pregătire pentru examenele naţionale - Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. În perioada 2 - 12 iunie se vor realiza numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale, iar prezenţa în această perioadă la şcoală este opţională.
Prof. Marius Mureşan este noul director al Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga”, acesta fiind detaşat în interesul învăţământului în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. Informaţia a venit de la inspectorul de specialitate Monica Buboly, purtător de cuvânt al IŞJ BN.
Începând de astăzi, 1 iunie, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a lansat campania „Știu ce aleg”, campanie de promovare a ofertei educaționale din liceele și școlile profesionale. Pe site-ul http://edubn.ro/ se regăsesc prezentările tuturor liceelor și școlilor profesionale din județul Bistrița-Năsăud.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii oferta educaţională pentru clasa a IX-a învăţământul profesional şi învăţământul dual, de masă şi special pentru anul şcolar 2020-2021. La nivelul judeţului, sunt programate 37 de clase, cu 988 locuri.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat organizarea unei a doua sesiuni de Evaluare Națională, începând cu 29 iunie, pentru elevii care nu pot participa la examenele programate din 15 iunie. Este vorba de elevi care sunt bolnavi, au temperatură la prezentarea la școală sau sunt în izolare sau carantină.
"Examenele naţionale vor avea loc fizic, aşa cum au fost planificate şi anunţate de câteva săptămâni. Evaluarea Naţională se va desfăşura începând cu 15 iunie şi, apoi, examenele de Bacalaureat", a anunţat Iohannis.
„Învățăturile date cu forța nu pot dăinui în suflete, pe când învățăturile primite în suflet cu plăcere și cu bucurie rămân de-a pururi.” (Sfântul Vasile cel Mare)
Cu bucurie şi cu plăcere au primit elevii din clasa a II-a D, Clasa Furnicuţelor, de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa învăţătura bunătăţii, a compasiunii, a generozităţii şi a respectului în această perioadă grea.
Perioada pentru desfăşurarea campaniei este 26 mai-16 iunie. Practic, 16 iunie este termenul limita de depunerea dosarelor elevilor romi la licee şi şcoli profesionale pentru anul scolar 2020-2021. Precizăm faptul că vor fi alocate elevilor romi câte 2 locuri la fiecare clasa de liceu şi câte 2 locuri la fiecare clasă la şcolile profesionale, iar unde vor fi clase incomplete cu un număr de doar 15 sau 16 locuri, se va aloca doar un singur loc pentru elevii romi.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2020-2021 în unitățile de învățământ cu nivel preșcolar din județul Bistrița-Năsăud.
La nivelul judeţului nostru, sunt 435 de grupe în care vor fi cuprinşi 8790 de copii, în grupa mică, mijlocie şi mare, cu predare în sistem tradiţional, Step by step sau Waldorf, în limba română, maghiară, germană sau engleză, în învăţământul de masă sau cel special, cu program normal sau prelungit.
Penitenciarul Bistrița recrutează candidați pentru locurile repartizate în anul 2020 Administrației Naționale a Penitenciarelor, în instituțiile de învățământ universitar și postliceal din sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională.
Și oferta de anul acesta pune la dispoziția tinerilor care își doresc o carieră în sistemul penitenciar românesc, o gamă variată de specialități, care pe lângă domeniile atractive și gratuitatea școlarizării oferă și siguranța încadrării absolvenților.