Învăţământ

Una dintre cele mai moderne şi frumoase unităţi de învăţământ din zona de Câmpie a judeţului – Sânmihai – şi-a primit cei 150 de elevi într-un cadru festiv, sărbătoresc. Primarul comunei - Ioan Mate şi directoarea şcolii – A. Moldovan s-au îngrijit din timp ca spaţiile dedicate educaţiei: săli de clasă, laboratoare, ateliere, sală de sport – să fie pregătite în cele mai bune condiţii, să fie dotate corespunzător desfăşurării procesului de învăţământ.

În sunetul cristalin al clopoţelului, un nou an şcolar a început la Şcoala Gimnazială ,,Ştefan cel Mare”, din Bistriţa, unde alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, au fost prezenţi ca invitaţi doamna inspector Monica Buboly, subcomisar Mihaela Schreiner  de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud şi preşedintele Asociaţiei de Părinţi,  Ioan Olari.

Clopoţelul a sunat în acest an cu cinci zile înaintea tradiţionalei date de 15 septembrie, însă, pentru mulţi dintre copii şi dascăli, reîntâlnirea a fost o bucurie. Curtea Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Bistriţa a fost neîncăpătoare pentru sutele de elevi, părinţi şi cadre didactice, cu toţii parteneri într-un nou an şcolar ce se vrea mai bun decât cei care au trecut.

Clopoţelul a sunat şi pentru elevii şi dascălii renumitului Colegiu Naţional „Andrei Mureşanu", debutul noului an şcolar a avut loc în prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean – Vasile Puica, a primarului Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, alţi reprezentanţi ai Poliţiei, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean etc.

Unitate etalon a învăţămâtului naţional, Colegiul bistriţean „Liviu Rebreanu" şi-a deschis porţile pentru elevii şi profesorii acestuia. În anul şcolar pe care-l începem, vor învăţa aici în jur de 1800 elevi, în 66 de clase la învăţământul primar, gimnazial şi liceal, la care se adaugă şi clasele pregătitoare.

Procesul de soluționare a contestațiilor s-a încheiat mai repede, astfel că rezultatele au fost afișate astăzi, 5 septembrie, cu o zi în devans față de calendarul inițial, atât la centrele de examen, cât și pe site-ul bacalaureat.edu.ro.
În Bistriţa-Năsăud, încă 4 candidaţi au fost admişi, asta după ce înainte de contestaţii erau 100 de candidaţi care au trecut examenul de Bacalaureat.

A doua etapă de  admitere în învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria  curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18  ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2018 – 2019 a debutat.
La această etapă de admitere pot participa absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare.

          Da, am fost şi în acest an în tabăra ...acasă. De ce acasă? Pentru că niciun loc din lumea aceasta nu poate lua locul acelui acasă întipărit adânc în fiinţa omului, pentru că numai acasă te simţi în siguranţă, dobândeşti liniştea şi pacea atât de importante pentru fiecare dintre noi. Acasă este locul unde îţi poţi deschide sufletul şi poţi zâmbi .

A doua etapă a admiterii în învăţământul profesional de stat, pentru anul școlar 2018-2019, începe astăzi, iar înscrierea elevilor se derulează în două faze.
Astfel, în astăzi și luni, 3 septembrie, până la ora 15:00, elevii interesați se pot înscrie la unităţile de învăţământ profesional unde au rămas locuri libere după prima etapă și care organizează sesiune de preselecție pe baza fișelor de înscriere în învățământul profesional de stat. 

Abonează-te la Învăţământ