Învăţământ
În perioada 30 mai-1 iunie a. c., s-a desfăşurat la Galaţi etapa naţională a Olimpiadei „Universul cunoaşterii prin lectură”:
Concursul se adresează elevilor de gimnaziu, din mediul rural. Probele de concurs constau în prezentarea unui portofoliu tematic şi susţinerea unor probe scrise. Scopul evaluării este punerea în valoare a culturii generale a elevilor, dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba română, a competenţelor culturale şi de interelaţionare.
Cineva frumos a spus cândva că fericirea se găseşte în lucrurile mărunte pe care le facem zi de zi, iar luni, împreună cu minunaţii copii ai Centrului de Recuperare “Rază de Soare” Bistriţa, am reușit să aducem bucuria la ea acasă. Împreună cu voluntari ai Şcolii Postliceale “Carol Davila” Bistriţa, copiii au fost antrenaţi în diferite jocuri atractive.
Baloane colorate, feţe vesele, suflete inocente, cânt şi joc de copil – iată o zi specială numai şi numai pentru EI, o zi care merită sa ne aducă aminte mereu să nu uităm că am fost şi noi copii.
Reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud au participat în data de 2 iunie, la Cluj-Napoca, la conferinţa de lansare a proiectului „Skills for Jobs”, cofinanţat prin Fondul Social European POSDRU 2009-2013.
Beneficiarul proiectului este AJOFM Cluj, având ca parteneri inspectoratele şcolare din şapte judeţe: Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Maramureş, Hunedoara şi Teleorman.
Grupul ţintă al proiectului este format din 20 000 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a. Principalele activităţi de care aceştia vor beneficia sunt:
Luna mai, luna Maicii Domnului, cum este cunoscută din vechime, dar şi luna florilor, este presărată cu frumoase evenimente religioase, din gloria neamului sau viaţa omului.
Momentul la care mă refer este unul special care merită să fie consemnat!
Sfârşitul lunii este şi sfârşitul anului şcolar pentru clasele terminale (clasa a XII-a), este pragul unui nou început, a unui nou drum în viaţă, este fermecata punte între un a fost şi va fi…, dar şi începutul şirului de revederi, după ani de zile.
MOL Romania si Fundatia pentru Comunitate au lansat
a noua editie a programului de promovare a tinerelor talente MOL – Pot ajuta?
“Ambasadorii talentului” au preluat scrisorile de acreditare
Ø MOL Romania si Fundatia pentru Comunitate au lansat a noua editie a programului de promovare a tinerelor talente MOL – Pot Ajuta?
Ø Au fost acreditati primii “ambasadori ai talentului”, care vor promova programul in randul tinerilor sportivi si artisti
Cunoaşterea este una dintre dorinţele şi posibilităţile fiinţei umane. Ea poate fi împărţită în două mari domenii; cunoaşterea materială şi cunoaşterea spirituală, în fiecare domeniu înregistrându-se în decursul timpului progrese însemnate.
Domeniile acestea, ale cunoaşterii au fost prezentate pe diferite nivele de înţelegere în cadrul orelor de religie ortodoxă desfăşurate la Şcoala Gimnazială din Budeşti şi a discuţiilor determinate de prezentarea lucrării metodico-ştiinţifice pentru obţinerea gradului didactic I de către doamna profesoară Mirela Chereji.
Parcul dendrologic din Arcalia, aparţinând Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, găzduieşte, anual, studenţii Facultăţii de Biologie şi Geologie.
Absolvenţii liceului din Teaca, promoţia 1969, vor aniversa 45 de ani de la absolvirea liceului în ziua de sâmbătă, 21 iunie 2014, ora 12, la sediul liceului. La ora 14, masa comună la Pensiunea „Izvorul”.
Înscrierea şi participarea se vor comunica domnului Mihalci Ioan, Teaca, 727, tel. 0745.566026, până în data de 15.06.2014.
Olimpiada Universul cunoaşterii prin lectură, aflată la a doua ediţie, îşi va derula faza naţională şi anul acesta la Galaţi, în perioada 30 mai – 1iunie 2014. Această relativ nouă olimpiadă are ca scop, aşa cum sugerează şi denumirea acesteia, verificarea abilităţilor de lectură şi înţelegere de text literar şi nonliterar.