Învăţământ
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Fundaţia Academică Civică au semnat un protocol cu scopul pregătirii profesorilor din învăţământul preuniversitar în spiritul valorilor civice europene prin aprofundarea unor domenii şi teme relevante pentru formarea tinerilor în spiritul valorilor umaniste legate de Represiunea comunistă şi rezistenţa anticomunistă. Problema României în contextul Europei de Est.
De mirare şi revoltător că după aproape douăzeci de ani, un segment atât de vital al societăţii româneşti să se afle tot în derivă, neştiind unde-i sunt punctele cardinale. Am avut miniştri de toate felurile, din toate partidele, care spuneau că zidesc, în timp ce demolau, pierzându-se apoi în praful pe care l-au provocat. Introducerea manualelor alternative, una din cele mai mari operaţii “fiasco” s-a vădit în timp a fi fost doar o operaţie de fundamentare a ceea ce s-a numit “industria manualelor”, păguboasă învăţământului, dar mănoasă pentru manipulatorii ei ministeriabili.
În perioada 27 martie – 2 aprilie 2009, Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” Bistriţa a găzduit 22 de elevi de la Celtis-Gymnasium Schweinfurt (Germania), însoţiţi de prof. Martin Krebs şi Susanne Ledermann, în cadrul unui nou parteneriat şcolar pe termen lung, iniţiat în toamna anului trecut de prof. Marianne Arcălean.
Pe întreg parcursul şederii lor, oaspeţii au locuit în familiile partenerilor români, reuşind astfel să cunoască parţial modul de viaţă şi obiceiurile autohtone şi chiar unele cuvinte şi expresii necesare.
Elevii din ciclul superior al liceului, filierele teoretică, tehnologică şi vocaţională sunt aşteptaţi la concursul “Junior designer” organizat de Facultatea de textile, pielărie şi management industrial din cadrul Universităţii Tehnice Iaşi. Scopul concursului este descoperirea tinerelor talente şi impulsionarea creativităţii şi originalităţii în domeniul creaţiei textile şi al modei. Concursul este structurat pe secţiunile desen de modă (îmbrăcăminte, încălţăminte, marochinărie, accesorii), compoziţie decorativă pentru ţesături şi imprimeuri şi textile de interior.
Marţi, 7 aprilie, ora 14, la Colegiul Naţional „L. Rebreanu” din Bistriţa se va desfăşura faza judeţeană a Concursului Naţional de dans „Împreună pentru viitor” din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC). Fiecare unitate de învăţământ preuniversitar care desfăşoară activităţi în cadrul SNAC organizează o echipă mixtă alcătuită din elevi voluntari şi elevi beneficiari.
Centrul de Educaţie InclusivăNR 2 din Bistriţa aşteaptă până în data de 24 aprilie înscrieri la Simpozionul Naţional „Fiecare copil educat e un copil câştigat”. Fiecare persoană va trebui să trimită o dată cu fişa de înscriere completată şi lucrarea propriu-zisă pe email: csei2bn@yahoo.com, care va fi ulterior înscripţionată pe CD. Nu se trimit prin mail prezentări ale lucrărilor în Power Point, ci doar lucrarea redactată în Word, cu caractere de 12. Numărul minim de pagini este de 4 pagini + bibliografie.
Dupa 1989, toate echipele care s-au perindat la Ministerul Educatiei Nationale au venit cu fel de fel de experimentari privind procesul de invatamant romanesc, care de care mai dambovitene si mai stufoase. Amintiti-va manualele alternative, aveam la matematica gimnaziu cate 7-8 manuale si fiecare profesor isi alegea ce dorea, examenele de treapta, teze nationale, admiterea la licee prin concurs sau celelalte, bacul care a ingrozit elevii, adica pe aceia care au mers normal acolo.
Extensia Năsăud şi Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic ale Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca organizează în data de 26 mai 2009, Simpozionaul Naţional cu tema “Educaţie şi formare”, ediţia a III- a, cu secţiunile: Pedagogie generală şi didactici speciale; Pedagogia şi didactica învăţământului primar şi Pedagogia şi didactica învăţământului preşcolar. Marţi, 26 mai, la ora 13,00 are loc deschiderea simpozionului, urmată de prezentarea lucrărilor pe secţiuni şi înmânarea diplomelor de participare. Coordonatorul simpozionului, lector univ. dr.
Şcoala ca mediu social integrator al elevilor poate manifesta uneori influenţe psiho-pedagogice negative, care să determine efecte de dezadaptare şcolară în rândul elevilor,aflaţi sub acţiunea unor influenţe perturbatoare.
Între 25 martie şi 9 mai se derulează „Primăvara europeană” , din judeţul nostru fiind înscrise aproximativ 90 de şcoli din toate ciclurile de învăţământ, de la cel preşcolar la cele de liceu şi şcoală profesională. „Primăvara europeană” este o campanie anuală deschisă tuturor şcolilor din Europa şi de pe întreg mapamondul. Activităţile didactice sunt axate pe dezbateri, interacţiune şi reflecţie pe marginea tematicii europene.