Învăţământ
Activităţile de tip outdoor, indiferent cărui grup ţintă se adresează, contribuie la crearea unei stări de relaxare şi destindere, esentiale unei bune sănătăţi emoţionale. Activitatea fizică şi jocurile practicate de copii în aer liber au un impact puternic atât asupra dezvoltării lui emotionale si sociale cât mai ales, asupra comportamentului copilului. Jocul în aer liber ajuta copilul să îsi facă prieteni noi şi să-şi dezvolte viaţa socială constituind un instrument puternic de socializare.
Educația STEAM (Science, Technology, Engineering, Arts, Mathematics) se referă la predarea celor 4 științe cu o abordare comună, introducând domeniul umanist, și anume artele, pentru o îmbunătățire și optimizare a procesului de învățare. Artele pot interconecta cele patru științe și permit integrarea mai multor tipuri de persoane în întreaga linie de învățare.
Artele au următoarea taxonomie:
Sistemul educațional formal este reprezentat printr-un cumul de acţiuni a căror finalitate este formarea personalităţii umane, capabilă să contribuie la progresul social. Elementul central al sistemului complex de acţiune educativă, pe care cadrul formal îl utilizează pentru formarea personalităţii umane, începând de la vârste timpurii, este munca, activitatea directă, cu vădite resurse formative.
Inovaţia în educaţie poate fi definită ca o îmbunătăţire măsurabilă, deliberată şi durabilă, produsă ca urmare a instalării, acceptării şi propagării unei schimbări și constă în acceptarea, instalarea şi utilizarea unei/unor schimbări cu efecte pozitive asupra activităţii educaţionale ulterioare. Implementarea inovaţiilor în educația timpurie se realizează prin introducerea diferitelor schimbări la nivel structural, adică al combinării metodelor de predare-învățare și evaluare, în scopul perfecţionării procesului educaţional.
Luna iunie 2024 a adus o nouă veste bună pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița, în urma implicării în proiectul national al Asociației Ecotic „Şi cei mici fac fapte mari!", ediția a XII-a. Astfel, în data de 28 iunie 2024 au fost desemnate grădiniţele câştigătoare în funcţie de primele cele mai mari cantităţi de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili predate.
Iris Maria Zsigmond a absolvit clasele V-XII cu 10 pe linie, a fost șefa de promoție a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița și la finalul clasei a VIII-a, și la finalul clasei a XII-a, olimpică la „Lectura ca abilitate de viață”, absolventă a clasei cu predare în limba minorității germane. O tânără responsabilă, inteligentă și curajoasă. Felicitări, Iris!
𝟏𝟎 𝐀𝐁𝐒𝐎𝐋𝐔𝐓, alături de Diana Timis.
Liceul Tehnologic Telciu, Liceul Teoretic “Constantin Romanu Vivu” Teaca, Liceul Tehnologic “Ion Căian Românul” Căianu Mic și Școala Profesională Târlișua derulează, pentru o perioadă de 36 luni, proiectul 4Connect, cu o valoare de 2.464.693,52 lei.
Participarea la cursuri de engleza pentru copii reprezinta o solutie eficienta si esentiala pentru dezvoltarea lingvistica a copilului tau, deoarece ofera numeroase beneficii pe termen scurt si lung. Intr-o lume globalizata, cunoasterea limbii engleze nu mai este doar un avantaj, ci o necesitate. Trebuie sa ai in vedere faptul ca cu cat aceasta competenta este dobandita mai devreme, cu atat impactul pozitiv asupra dezvoltarii copilului este mai pronuntat.
„PRACTICĂ EFICIENTĂ, ABSOLVENȚI VALOROȘI” este titlul proiectului obținut de Liceul Tehnologic „Florian Porcius”, în calitate de beneficiar, iar Liceul Tehnologic Feldru este școala parteneră. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, valoarea acestuia fiind de 2.465.135,80 lei în cadrul Apelului de proiecte „Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT – Stagii de practică pentru elevi”.
Erich a reconfirmat și de această dată că este un elev și sportiv foarte bun. Volebalist dintr-o generație de excepție a liceului bistrițean a avut un aport substanțial în lupta pentru calificare și accederea într-un loc cât mai onorabil în întrecerile sportive la care echipa L.P.S. Bistrița a participat în acest an. La aceasta a contribuit și faptul că face parte dintr-o familie iubitoare a sportului, care promovează arta, frumosul, valorile spirituale ale neamului nostru românesc.