Justiţie

Un audit efectuat de Curtea de Conturi a României asupra execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) a scos la iveală o serie de probleme privind plata ilegală de pensii, ajutoare sociale, sporuri pentru juriştii instituţiilor etc. Astfel d eabateri sunt sesizate şi pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, scriu jurnaliştii de la hotnews. La nivel naţional, prejudiciile însumează câteva milioane de euro.

Anul 2011 va fi unul plin pentru purtătorii de robe. Fie ei grefieri, magistraţi stagiari, judecători ori procurori cu vechi state de funcţii, sau chiar magistraţi care îşi doresc funcţii de conducere, cu toţii vor avea posibilitatea să promoveze în carieră prin participarea la unul dintre cele opt concursuri care vor fi organizate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Bucuria sufletească pe care o aduce sărbătoarea Naşterii Mântuitorului şi cea a Anului Nou va fi celebrată şi în acest an de persoanele private de libertate din custodia Penitenciarului Bistriţa, prin activităţi cultural-artistice care urmăresc crearea unei stări de spirit adecvate acestor sărbători creştine.

În urma concursului de admitere în magistratură, doar un singur candidat bistriţean a reuşit să obţină o notă mai mare de şapte, care îi permite să opteze pentru un post de judecător. Potrivit rezultatelor afişate pe site-ul Institutului Naţional al Magistraturii, Adina Valentina Filipoaia a primit, la proba scrisă, nota 7,15, în timp ce alţi şase bistriţeni înscrişi au avut note între 2,5 şi 6,5.

Asociaţia A.R.T. Fusion, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, organizează Festivalul de Teatru al Deţinuţilor EXIT ediţia 2010, singurul festival de teatru pentru detinuţi din lume, cu participarea a 12 trupe de teatru din penitenciarele şi centrele de reeducare din toată ţara, care vor pune în scenă piese de teatru clasic şi teatru forum.

Penitenciarul Bistriţa, împreună cu Asociaţia „Argument”, a organizat un atelier de lectură şi scriere a textului pentru persoanele private de libertate, avându-l ca invitat pe poetul Gabriel Daliş. Tânărul poet s-a întâlnit cu un grup format din 18 persoane private de libertate din Penitenciarul Bistriţa cărora le-a lecturat din noua lui carte de poezii, “ : până mereu”, Editura Charmides, 2010, apoi a discutat despre poezia contemporană din România, într-un atelier interactiv de creaţie.

Marcela Făgărăşan, asistenta maternală din Bistriţa, judecată pentru maltratarea şi uciderea unui copil de patru ani pe care îl avea în plasament, a fost condamnată la 22 de ani de închisoare. Decizia este definitivă şi aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), relatează Mediafax.
Asistenta maternală a fost acuzată că l-a forţat pe copil să mănânce, l-a îmbătat, i-a tăiat urechea cu foarfeca şi l-a bătut de mai multe ori, pe parcursul a patru luni, iar apoi copilul a murit.

Compania RCS-RDS a fost amendată cu 300 de mii de lei de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pentru introducerea unei taxe de mentenanţă de 5 lei începând din luna iunie, fără a informa, individual fiecare client. Au fost primite numeroase sesizări privind introducerea acestei taxe, RCS-RDS s-a ales cu amenda şi a primit un termen ca, până în 19 septembrie, să modifice contractul cadru şi până în 29 octombrie pentru a anunţa individual fiecare utilizator de faptul că pot ieşi din contract sau pot rămâne.

Abonează-te la Justiţie