Justiţie

Personalul auxiliar din Justiţie a fost, ieri, în grevă de avertisment. Aproape 100 de grefieri din judeţul nostru vor protesta zilnic, până vineri, timp de două ore, faţă de neacordarea sporurilor restante din 2000.
Banii ar fi trebuit să sosească in trei tranşe. Primii au fost primiţi în octombrie anul trecut, iar cea de-a doua tranşă ar fi trebuit să sosească în luna martie a acestui an.

Proiectul viitorului Cod penal care aşteaptă aprobarea Parlamentului legalizează incestul. Mult dorita reformă în justiţie i-a făcut pe juriştii de la Ministerul de Justiţie să propună un proiect de Cod Penal, cu multe semne de întrebare.

Începând din această lună, salariaţii din aparatul de justiţie vor beneficia de un spor de 50% pentru suprasolicitare neuropsihică. Judecătorii şi procurorii vor primi, sporul de risc şi cel de suprasolicitare neuropsihică, adică încă 50 la sută din salariul de bază. Decizia a fost comunicată zilele trecute de ministrul Justiţiei către curţile de apel din toată ţara. Sporul se aplică începând cu 1 martie, ceea ce înseamnă că magistraţii vor încasa aceşti bani începând cu luna viitoare.
Spor doar pentru unii magistraţi

În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate în luna februarie 2009, un număr de 432 cauze penale.
Dintre acestea, într-un număr de 49 cauze s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii, a unui număr de 53 inculpaţi. Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă, infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehicule-lor pe drumurile publice.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 5 februarie, strămutarea procesului la Piatra-Neamţ. Judecătorul Alexandru Petrişor a declarat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de avocatul Ingrid Alexandrescu şi a decis mutarea procesului. Atât Marcela Făgăraşan, cât şi Sumita Rostaş au fost mutate in Penitenciarul de Femei de la Piatra-Neamţ.
Judecătorul de caz Alexandru Petrişor a dispus în 22 ianuarie suspendarea procesului, data fiind existenţa solicitării de strămutare a procesului.

Procesul asistentei maternale, Marcela Făgărăşan, acuzată de omor calificat, după ce copilul aflat în grija ei a murit, va fi judecat la Piatra Neamţ. „Cererea de strămutare a fost admisă, deoarece în acest caz al lui Lucian Rostaş sunt, de fapt, mai multe dosare. În unul dintre ele, este cercetat Iosif Redl, secretarul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, care are şi calitatea de preşedinte al Comisiei de Protecţie a Copilului.

Aspecte cantitative
În anul 2008, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi parchetele subordonate au existat de soluţionat un număr total de 11.068 cauze penale, comparativ cu 20.331 asemenea cauze în anul anterior (creştere de 737 cauze, reprezentând 7,1%).
Din totalul existent, în perioada analizată s-au soluţionat un număr de 4.937 cauze (5.112 în perioada de comparaţie), din care 543 prin rechizitoriu (509 în 2007), cu 652 inculpaţi trimişi în judecată (623 în 2007), din care 33 în stare de arest preventiv (40 în 2007).

Procesului asistentei maternale Marcela Făgărăşan, acuzată de omor calificat, vătămare corporală gravă şi rele tratamente aplicate minorului Lucian Rostaş a fost amânat din nou. Ca şi la primul termen, Ingrid Alexandrescu, avocata Mariei Rostaş, nu s-a prezentat la proces, motivând de această dată, probleme medicale. Totodată, Alexandrescu a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o cerere de strămutare a procesului, urmând ca Înalta Curte să se pronunţe în 21 ianuarie.

În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate în luna noiembrie 2008, un număr de 435 cauze.
Dintre acestea, într-un număr de 52 cauze s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii, a unui număr de 56 inculpaţi. Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă, infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni ărin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

La alegerile de duminică, cinci persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Bistriţa au posibilitatea să îşi exercite dreptul la vot. “Pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestei activităţi conducerea penitenciarului a întreprins demersurile necesare în vederea asigurării caracterului secret şi liber exprimat al votului celor cinci persoane private de libertate. În acest sens s-a transmis o cerere către Biroul Electoral Judeţean prin care s-a solicitat ajutor în identificarea colegiilor din care fac parte persoanele private de libertate cu drept de vot.

Abonează-te la Justiţie