Politică

Ionuţ Simionca, liderul PMP Bistriţa-Năsăud şi candidatul formaţiunii pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa, a anunţat câştigătorul concursului de proiecte la care au participat 15 bistriţeni.

 
Orașe precum Cluj-Napoca ori Oradea arată că standardele de viață occidentale, pentru care românii au plecat cu milioanele din țară, sunt posibile în interiorul granițelor. Modelul lor de dezvoltare e aplicat deja cu succes și de alte administrații liberale, care demonstrează că o „contagiune" a bunei-guvernări este posibilă. Comunitățile locale nu trebuie să fie condamnate la stagnare și sărăcie de PSD. Despre asta este și programul „Reclădim România". Începem în septembrie printr-un vot, cu fiecare oraș și județ în parte.

Deputatul Daniel Suciu şi-a prezentat echipa cu care intră în luptă pentru fotoliul de primar la Sângeorz Băi.
"Să ne ajute Dumnezeu pe acest drum anevoios, greu dar este alegerea pe care am făcut-o conștienți și hotărâți. Oamenii înainte de toate și ne dorim un oraș pentru toți și fiecare. Suntem ceea ce alegem" , spune Daniel Suciu.

Astăzi, 16 august, este ziua în care am depus listele la Biroul Electoral  de Circumscripţie Romuli pentru candidatura mea de primar şi la Consiliul Local, împreună cu această minunată echipă. Vă mulţumim că ne-aţi acordat încredere şi acum patru ani, şi acum 8 ani, şi acum 12 ani, sperăm să o faceţi şi de această dată. Avem proiecte extraordinare, proiecte care au fost derulate în comuna noastră, avem proiecte în execuţie şi avem proiecte  foarte frumoase şi ambiţioase pe care le-am gândit şi le-am depus la diverse instituţii spre finanţare.

În vizita la Sângeorz Băi am avut plăcerea să văd lucrări în plină desfășurare în acest oraș-stațiune care avea nevoie să fie readus la viață.

Alături de domnul viceprimar și o parte a echipei pe care o propun pentru Consiliul Local, am depus dosarul de candidatură pentru un nou mandat de primar al comunei Tiha Bârgăului.
Am decis să continui pe acest drum, început cu patru ani în urmă, pentru că a noastră comună are nevoie de dezvoltare, de stabilitate și siguranță. Mai sunt multe lucruri de realizat, însă vedem și simțim cu toții schimbarea în mai bine.

Mă bucură faptul că astăzi, 16 august 2020, mi-am depus din partea Alianței pentru Năsăud, candidatura pentru un nou mandat la funcția de primar al orașului Năsăud și totodată am depus la Judecătoria Năsăud lista și dosarele candidaților pentru funcțiile de consilieri locali, pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020.

La finalul celui de-al doilea mandat, experiența și realizările vorbesc de la sine. Vă asigur că noua echipă de consilieri locali pe care o propun are potențialul și determinarea necesară pentru a dezvolta orașul mai departe, transmite primarul Mircea Romocea.

Organizația județeană a PMP a decis să o susțină pe Silvia Galben în cursa pentru președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Aceasta deține în prezent funcția de secretar general al PMP Bistrița-Năsăud și a candidat anul trecut pe listele partidului la alegerile europarlamentare.

Congresul USR și Convenția PLUS au decis sâmbătă, 15 martie, ca cele două partide să fuzioneze: pentru că suntem la fel, pentru că ne dorim aceleași lucruri și pentru că împreună suntem mai puternici! Acestea sunt cele trei motive mari pentru care Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) au decis să se unească!

Linie dreaptă împreună spre marea victorie din 27 septembrie 2020!Dragii mei sângeorzeni.
Vineri, în calitate de candidat independent pentru un nou mandat și împreună cu minunată echipă a PNL, am depus listele cu semnăturile de susținere și astfel ne-am înscris în cursa electorală.

Abonează-te la Politică