Politică
Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputtaul Ioan Oltean, susţine că, prin hotărârile de repartizare a unor fonduri în teritoriu, Executivul practică mita electorală. Parlamentarul bistriţean consideră că prin alocările discreţionare de fonduri din acest an, de „un Guvern iresponsabil susţinut de partide iresponsabile”, au fost vitregite comunităţile locale, iar nu primarii PD-L.
Liderul judeţean al Partidului România Mare, deputatul Ioan Aurel Rus, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că săptămâna viitoare liderii acestei formaţiuni politice vor negocia cu staff-urile PSD şi PD-L construcţia unor alianţe electorale în perspectiva alegerilor parlamentare. Potrivit acestuia, în contextul politic actual este obligatoriu să intri într-o alianţă, mai ales că forţe “din afară” îşi propun distrugerea partidelor naţionaliste.
Europarlamentarul bistriţean Călin Rus a fost ales membru titular în Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului European şi membru supleant în Comisia de Dezvoltare Regională. Reprezentantul Partidului Democrat Liberal a fost validat drept europarlamentar în 24 iunie, el preluând fotoliul vacantat de vicepreşedintele PD-L, Sorin Frunzăverde.
Noua sesiune parlamentară va începe la Bruxelles pe 1 septembrie, deocamdată desfăşurându-se întâlniri în cadrul grupurilor parlamentare, precizează consilierul eurodeputatului, Gabriela Montoiu.
* campania oficială începe în 31 octombrie
Electoratul va fi chemat la urne pentru a-şi alege parlamentarii în 30 noiembrie, între orele 7 şi 21, a decis Guvernul în ultima şedinţă. Executivul va publica acest act normative în Monitorul Oficial din 1 septembrie, având în vedere că legislaţia prevede că data scrutinului trebuie adusă la cunoştinţa opiniei publice cu cel puţin 90 zile înaintea votării.
Senatul se va reuni în perioada 25-28 august în sesiunea extraordinară, în urma deciziei luate în unanimitate de voturi de către membrii Biroul Permanent. Senatorii se vor pronunţa în şedinţa extraordinară asupra cererilor de începere a urmăririi penale faţă de senatorii Paul Păcuraru, ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, şi Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, solicitări înaintate de Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Votul pentru cele două dosare va fi secret, cu bile.