Politică
Deputatul Doina Pană, fost ministru al Apelor şi Pădurilor, consideră că modificările aduse la Statutul personalului silvic sunt bune, dar nu suficiente. Potrivit demnitarului bistriţean, se impune crearea unor echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi şi silvicultori, care să intervină în cazurile de tăier ilegale.
Acum, că alegerile s-au încheiat cu bine pentru Președintele Klaus Iohannis, urmează o perioadă în care domnia-sa, împreună cu Guvernul PNL, trebuie să se apuce cu toată seriozitatea de treabă.
Deputatul USR de Bistriţa-Năsăud, Cristina Iurişniţi, cadru didactic şi membră a Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, a transmis către Avocatul Poporului o sesizare având ca obiect sprijinirea şi protejarea elevilor şi părinţilor acestora de la Școala Gimnazială „Enea Grapini” din comuna Șanţ împotriva profesorului Vasile Maternik, condamnat pentru purtare abuzivă.
5 noiembrie este Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor şi până pe 10 decembrie se desfăşoară la nivel mondial 16 zile de activism împotriva acestui flagel. Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor organizează, ca în fiecare an, multiple evenimente pentru a marca această dată, alături de partenerii din societatea civilă.
Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, va merge la şedinţa Comitetului Executiv Naţional cu un mandat clar din partea colegilor social-democraţi bistriţeni. Potrivit acestuia, atât partidul, dar mai ales candidatul, au partea lor d eresponsabilitate în obţinerea acestui rezultat.
Deputatul Cristina Iurişniţi va iniţia o campanie de dotare cu carte românească a bibliotecilor din cantonul Jura din Elveţia, bucurându-se de sprijinul ambasadorului României la Berna. Aceasta a participat, la finele săptămânii trecute, la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, care s-a desfăşurat în Elveţia, într-o zonă unde sunt şi comunităţi de români. Aceştia s-au plâns de faptul că nu au acces la cartea românească în bibliotecile de acolo.
Deputatul Cristina Iurişniţi a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că se alătură proiectului lansat de preotul paroh Ovidiu Toma, „Raftul cu poveşti”, de amenajare şi dotare a bibliotecii din Arcalia.
Deputatul Cristina Iurişniţi a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va depune, săptămâna viitoare, o iniţiativă legislativă pentru îmbunătăţirea Legii 1/2011 a Educaţiei, pornind de la premisa necesităţii abandonului şcolar. Potrivit acesteia, se va solicita suplimentarea bugetului pentru asigurarea accesului la consiliere şcolară a cât mai multor elevi.
În România, legea recursului compensatoriu susținută de PSD în Parlament a eliberat recent peste 20 de mii de infractori care pun în pericol siguranța copiilor și a cetățenilor în fiecare zi. În plus, absurditatile sistemului și ale statului român permit ca așa ziși profesori, care după ce au agresat în repetate randuri, elevi cărora ar fi trebuit să le câștige admirația și simpatia nu frica, ura sau respingerea.
Deputatul PMP Ionuț Simionca sare în apărarea micilor fermieri și îi cere noului ministru al Agriculturii să modifice reglementarea care limitează drastic numărul de porci care pot fi crescuți în gospodărie.