Politică
Deputatul USR, Cristina Iurişniţi, şi-a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, raportul de activitate pentru sesiunea parlamentară februarie-iunie 2019. Potrivit acesteia, activitatea sa însumează 30 de iniţiative legislative, peste 20 de întrebări şi interpelări adresate ministerelor şi instituţiilor, 13 luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor şi comisii.
Diaspora contează! Diaspora votează! PNL a reușit modificarea legislației electorale! Acum, românii din diaspora nu mai pot fi opriți să voteze!", transmite secreatul general al Partidului Naţional Liberal, deputatul Robert Sighiartău.
Potrivit acestuia, la următoarele alegeri, în afara țării se va putea vota timp de 3 zile, de vineri până duminică, inclusiv. Mai mult, românii vor putea să voteze până la ora 23.59. Listele de vot în străinătate se vor genera electronic şi se va suplimenta numărul secțiilor de votare și personalul implicat în procesul electoral.
Preşedintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a participat, zilele trecute, la Oradea, la o prezentare/ dezbatere pe teme de administrație publică locală, organizată de Fundația Konrad Adenauer.
În săptămâna sesiunii parlamentare extraordinare de la Camera Deputaților, am votat modificarea legilor electorale in urma votului transpartinic din Comisia de Cod electoral.
Aceste modificări vor permite ca românii din Diaspora care au fost umiliți și discriminați în privința exercitării acestui drept fundamental să poată fi parte la procesul de decizie:
-introducerea votului prin corespondența pentru alegerile prezidențiale din 2019
- prelungirea anticipată a perioadei de vot cu 3 zile
"Cazul Sorina" a fost discutat în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din Camera Deputaților, anunţă deputatul Ionuţ Simionca.
Implicare pentru Schimbare!
La Evaluarea Națională am avut 73,12% rata de reușită, 40 de mii de copii sub 5 și mai grav, 20 500 de copii care nu au intrat în examene, fiind lăsați în urmă!Niciun copil nu ar trebui abandonat.Fiecare ar trebui să își găsească locul său, sprijinit, educat și orientat pentru a-și împlini potențialul.
Implicare pentru schimbare! Duminică 30 iulie, în Uriu, s-a constituit filiala cu numărul 12. USR în sfârșit are cu cine construi viitoarea alternativă politică pentru localele din 2020.
La europarlamentare, Alianța USR Plus a obținut 14,15% , un scor care ne responsabilizează. Ne dorim oameni competenți, integri, onești, care să facă politică pentru cetățeni! Felicitări filialei USR Uriu, celor 4 membre femei din filială și președintelui ales democratic Gheorghe Rus.
Deputatul Doina Pană consideră că acest Congres extraordinar al Partidului Social Democrat reprezintă mai mult decât alegerea unei noi echipe de conducere. Potrivit acesteia, evenimentul a însemnat întâlnirea a aproximativ 4000 de membri social-democraţi, care rămân uniţi pe mai departe.