Politică
Consilierul municipal Diana Morar l-a interpelat, în cadrul unei conferinţe de presă, pe viceprimarul Cristian Niculae pe tema proiectului privind modernizarea Pieţei Centrale din Bistriţa, asta pe fondul funcţiilor deţinute de acesta la nivel politic în cadrul PSD.
Consilierul municipal Diana Morar, preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL Bistriţa-Năsăud, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea pe care o reprezintă „nu este împotriva proiectului de modernizare a Pieţei Centrale, însă PNl îşi exprimă îngrijorarea cu privire la lucrările de mântuială care vor fi puse în operă de administraţia PSD, aşa cum deja ne-am obişnuit”. Av. Diana Morar a menţionat că PNL este pentru păstrarea elementului care dă unicitate Bistriţei şi a pus-o pe „harta frumosului”, respectiv verdeaţa şi arborii din zona centrală”.
Planurile Administrației PSD de a transforma Bistrița într-un deșert de piatră și beton continuă cu intenția de a elimina în mare parte arborii și spațiile verzi din Piața Centrală a oraşului!
Mă număr printre cetăţenii Municipiului Bistriţa revoltaţi de proiectul “Modernizare Piaţă Centrală”, care presupune tăierea a peste 100 de arbori şi eliminarea zonelor cu iarbă şi flori. În acelaşi timp, condamn modul în care administraţia pesedistă încearcă, pe toate căile, să blocheze intervenţia bistriţenilor în această chestiune de interes public.
Implicare pentru schimbare!
Scrisoare deschisă adresată primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu
SUSȚIN democrația participativă bistriteană!
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunţat la Maieru că va participa, alături de toţi primarii de bună-credinţă din judeţ, la mitingul de susţinere a familiei tradiţionale, din 19 mai.
Mă adresez direct deputatului Daniel Suciu care, în calitate de lider al grupului PSD a depășit orice limită a manipulării, a atacului fără fundamentare pe sistemul "Hoții strigă hotii"! "Spălarea de bani" si "finanțarea ilegală" a USR e doar o altă fumigenă marca PSD în condițiile în care procesul cu AEP a fost recent câștigat în instanță!
În urma întâlnirii pe care o parte dintre parlamentarii bistriţeni au avut-o cu primarii din judeţul Bistriţa-Năsăud, în organizarea filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din România, deputatul Ionuţ Simionca a decis promovarea unor întâlniri zonale. „Am vrut să văd care le sunt problemele şi cum pot veni în sprijinul lor. Am început de săptămâna trecută, prima întâlnire am avut-o la Coşbuc, unde au fost invitaţi primari din Zagra, Salva, Runcu Salvei, Telciu, Romuli, Rebrişoara, Rebra şi Parva.
Deputatul Ionuţ Simionca, preşedintele Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea pe care o reprezintă a iniţiat o campanie de strângere de semnături la nivel naţional pentru susţinerea demersului legislativ de modificare a legii electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Deputatul Adriana Doina Pană a promovat un proiect de lege de modificare și completare a Legii nr.374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art.III alin.(1) din Legea nr.169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991.