Politică

Președintele Consiliului Județean dar și al PSD Bistrița-Năsăud a vorbit astăzi în cadrul unui interviu și despre viitorul său politic. Întrebările noastre au vizat relația sa cu PSD și stânga românească, cu mai mulți colegi din partid dar și posibilitatea discutată în mediile politice ca Radu Moldovan să fie candidatul PSD la primăria Bistrița la alegerile locale din vara anului 2020.
PSD BN, o organizație puternică

În ultimii 28 de ani, lipsa unor politici educaționale de fond și incapacitatea conturării unor programe axate pe nevoile actuale ale copiilor și tinerilor noștri în privința educației pentru sănătate sexuală și reproductivă, face că România să se numere printre puținele state europene care nu au implementat în curriculum educația pentru sănătate, in contradicție cu țări precum Franța, Belgia, Suedia, Portugalia, Polonia, Danemarca, Germania, Cipru, Slovacia care au conștientizat, încă din anii `70, importanța prioritizării și implementării acestei materii în sistemele lor de educație.

Creşterea siguranţei şi a calităţii serviciilor de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice sunt principalele obiective ale investiţiilor derulate an de an de către compania Delgaz Grid în cele 20 de judeţe în care este activă, anunţă compania, într-un comunicat de presă.

Consiliul Executiv Național al Partidului Mișcarea Populară s-a întrunit astăzi, pe ordinea de zi a ședinței existând trecute mai multe puncte, cel mai important fiind cel care face referire la convocarea în zilele de 16 și 17 iunie a congresului extraordinar al partidului. Potrivit deputatului Ionuț Simionca, până pe data de 26 mai, trebuiesc  încheiate toate ședințele de  alegeri din organizațiile din țară, inclusiv la PMP Bistrița.

Sociologul Vasile Dâncu a comentat astăzi informaţiile care s-au rostogolit în spaţiul public şi care l-au transformat pe fostul vicepremier în posibil candidat al PSD la alegerile prezidenţiale din iarna anului 2019. 

Cornel Nemeş este nominalizarea făcută de Delegaţia Permanentă ALDE  BN pentru a ocupa fotoliul de viceprimar, rămas vacant după demiterea fostului consilier democrat-liberal Teofil Bota susţinut de cei din PSD.

Ecourile declaraţiei făcute de preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi, în care cere liderilor de filială să dea cu parul în şefii PSD, a fost comentată şi la Bistriţa. Prezent la şedinţa de Birou Politic Naţional dar şi la cea a Consiliului Naţional de Coordonare, Ioan Turc a dat următoarele explicaţii: „ Eu sunt convins că preşedintele Ludovic Orban nu îşi propune declanşarea Intifadei contra PSD. E vorba de o chestiune metaforică.

         Eugen Tomac, preşedintele executiv al PMP, consideră că PSD devine o organizaţie nonguvernamentală care se preocupă de promovarea cultului „unui mic dictator” , ultima dovadă fiind Congresul extraordinar al partidului de guvernământ. Potrivit acestuia, cuvântul „democraţie” este scos din vocabularul liderilor PSD, Liviu Dragnea umilindu-i pe Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu, mai rău decât o făcea Stalin.

Deputatul Ionuţ Simionca susţine că în perioada imediat următoare va fi aprobată propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Astfel, trecerile de nivel cu cale ferată de pe drumurile europene şi naţionale, cu grad ridicat de producere a accidentelor rutiere, vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere de către administratorul căii ferate. Mai mult, administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitatea trecerilor prin curăţarea vegeraţiei la o distanţă de 150 m de intersecţie.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că liberalii trebuie le facă opoziţie social-democraţilor, “dând cu parul” în aleşii locali ai PSD iar cine nu are puterea să o facă trebuie să abandoneze şi să lase locul altcuiva.

Abonează-te la Politică