Politică

Liderul bistrițean al verzilor, Marius Bălan a donat o cărticică primarului Ovidiu Crețu. E vorba de broșura ”Infecțiile acute respiratorii la copii”: ”Îi voi înmâna tovarășului primar această cărticică, este pe înțelesul copiilor de clasele I-II, poate chiar și clasa 0, ca să înțeleagă cât de importantă este lumea vegetală pentru oameni”.

Un grup de sângeorzeni, condus de Victoria Morar şi consilierul local Alexandru Morar, a depus, la Instituţia Prefectului,  cererea de organizare a unui referendum local pentru încetarea mandatului primarului Traian Ogâgău. Cererea a fost însoţită de o listă de 2995 de semnături, cu aproape 1000 mai mult decât ar fi fost necesar, adică pragul minim de 25% dintre locuitorii cu drept de vot, din toate localităţile componente ale oraşului.

Iarna care a trecut a fost una fără prea multă zăpadă, plină însă de promisiuni deșarte venite din partea primarului Crețu, așa cum ne-am obișnuit de nouă ani încoace.

Preşedintele ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean şi-a declarat sprijinul public pentru intenţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi a formaţiunii politice din care face parte pentru actul normativ prin care să se interzică reangajarea acestora în sistem dupa ce şi-au depus dosarele de pensionare."Împotriva a ceea ce s-a vehiculat în presă şi în spatiul public cu privire la o aşa-zisă hemoragie a plecării cadrelor ca urmare a aplicării a OUG privitoare la pensiile speciale, acest lucru nu are cum să se întâmple.

De câteva zile se laudă unii din PSD că au găsit soluții miraculoase la problemele pe care alții din aceeași echipă nu le-au rezolvat în nouă ani. Nu că nu ar fi putut ci doar pentru că nu i-a interesat. Ei nu circulă prin zonă.

Schimbul de replici dintre preşedintele CJ BN Radu Moldovan şi inginerul şef de la Electrica Distribuţie, inginerul şef Ioan Raica, din timpul şedinţei de luni a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nu a fost deloc pe placul şefului PNL BN Ioan Turc.

Deputatul de Bistriţa-Năsăud al PMP, Ionuţ Simionca a fost desemnat la începutul acestei săptămâni vicelider al grupului popular din Camera Deputaţilor:  „Vreau să le mulţumesc colegilor mei care m-au ales vicelider al Grupului PMP din Camera Deputaţilor. Colegii ştiu că sunt un om de cuvânt, pe care te poţi baza, şi că îmi fac treaba în Parlament aşa cum se cuvine. Poziţia pe care o ocup începând de astăzi îmi permite să am şi mai multă autoritate în reprezentarea intereselor bistriţenilor care m-au ales deputat”, a scris  Ionuţ Simionca pe Facebook.

Liderul liberal Ioan Turc susţine că nu este adeptul „vânătorii de vrăjitoare”, însă dacă autorităţile au greşit cu privire la alertarea populaţiei, atunci ar trebui să-şi dea demisia.

După încercări eșuate de a limita trecerea cu roțile peste spațiul verde din sensurile giratorii de pe Libertății/Petru Maior și Calea Moldovei/Lucian Blaga, inclusiv cu țepi metalici, Crețu a inventat sensurile „turn” puse în practică cel mai probabil de vreo firmă de casă aflată în insolvență și construite din bolțari de beton colorat în masă, vopsite pe deasupra ca să “tragă la kilogram”.

Mii de elevi au început noul an şcolar fără condiţii minime de igienă, în şcoli neautorizate, fără apă potabilă şi cu toalete în curte. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât, actualul ministru Liviu Pop dar şi şefii de la inspectorat sunt preocupaţi de o nouă remodelare a sistemului pe vectori cât se poate de centralizaţi, cu comenzi unice.
 

Abonează-te la Politică