Politică

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc a anunţat că membrii Biroului Politic Judeţean se vor întâlni astăzi pentru a decide care este poziţia organizaţiei judeţene faţă de criza politică şi a negocierilor iniţiate de preşedintele Iohannis pentru desemnarea unui nou premier. În opinia lui Turc, PNL nu ar trebui să accepte intrarea la guvernare într-un guvern de uniune naţională, ci să militeze pentru declanşarea procesului de alegeri anticipate.

Votul exprimat ieri în Parlament nu reprezintă nicio surpriză. Actuala majoritate PSD-ALDE a dovedit că este stabilă și funcționează. Românii stiu, că de ieri, 21.06.2017, lucrurile au reintrat în normalitate cu respectarea Constituției. Desigur, ne-am fi dorit găsirea unei soluții amiabile dar din păcate, nu a existat decât modalitatea constituțională și anume aceea de inițiere și depunere a Moțiunii de Cenzură.

Preşedintele filialei judeţene a Partidului Mişcarea Populară, deputatul Ionuţ Simionca, consideră că adoptarea moţiunii de cenzură „dovedește că o gaşcă din PSD a fost mai puternică, nimic altceva”. Simionca spune că staff-ul PSD a reuşit să-i convingă pe miniştrii să voteze împotriva lor, iar auto - moțiunea de cenzură nu ar fi trecut fără votul minorităților naționale.

Parlamentarul social-democrat Daniel Suciu a transmis, la finalul votului, că această situaţie, în care un partid şi-a demis propriul guvern,  nu a fost una uşoară.

Moțiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor" a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, cu 241 voturi “pentru” şi 10 voturi “împotrivă”.
Voturile parlamentarilor bistriţeni, normal, au fost date doar pentru trecerea moţiunii, şi anume deputaţii Daniel Suciu şi Doina Pană, senatorii Ioan Deneş şi Ioan Simionca, asta pentru că cei din Opoziţie, de la PNL, PMP sau USR, fie au fost în sală dar nu au votat, fie au absentat.

Deputatul Ionuţ Simionca, reprezentant al Partidului Mişcarea Populară în Parlamentul României, a declarat marţi, în plen, că, în opinia sa, „Coaliția PSD + ALDE a picat testul credibilității definitiv”.

         Vasile Silaşi, secretarul general al Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, a salutat, în în numele filialei judeţene, alegerea lui Ludovic Orban în funcţia de preşedinte al PNL,  a deputatului Robert Sighiartău în cea de secretar general al partidului, dar şi a Dianei Morar în funcţia de judecător la Curtea de Arbitraj a PNL.

Deputatul Robert Sighiartău, a fost ales astăzi, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare (CNC), secretar general al Partidului Naţional Liberal, fiind propunerea lui Ludovic Orban. Robert Sighiartău a fost ales secretar general al PNL cu 1.615 voturi. După Orban, Sighiartău a obţinut cele mai multe voturi.

Astăzi, la Bucureşti, a fost convocat  Congresul Partidului Național Liberal, la Romexpo. Peste 5.000 de delegați îl vor alege pe viitorul președinte al formațiunii, urmând ca a doua zi, în cadrul Consiliului Național de Coordonare, să se voteze Biroul Permanent Executiv al PNL de după alegerea noului lider al formațiunii.

Potrivit unor surse politice, Liviu Dragnea a avut azi o întâlnire cu preşedintele UDMR Kelemen Hunor, în care i-a promis liderului maghiar trei portofolii într-un viitor Guvern, dar şi postul de vicepremier. În schimb, UDMR trebuie să voteze moţiunea de cenzură a PSD împotriva propriului Guvern. Tot azi, Hunor urmează să discute şi cu premierul Sorin Grindeanu, apoi va mai avea o discuţie cu Liviu Dragnea. Conducerea UDMR va lua astăzi o decizie.

Abonează-te la Politică