Politică
Deputatul Robert Sighiartău şi-a anunţat candidatura la şefia filialei judeţene a PNL, într-o postare pe facebook.
„După o perioadă intensă de analiză, am decis să îmi depun candidatura pentru funcția de președinte al PNL Bistrița-Năsăud. Timp de mai bine de o jumătate de an am fost în contact cu membrii filialei, cu primarii şi liderii organizațiilor locale.
Deputatul Robert Sighiartău a anunţat că se gândeşte foarte serioas să-şi anunţe candidatura la şefia Organizaţiei Judeţene a Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, asta pentru a fi alături de cei care l-au propulsat în Parlamentul României. În 1 aprilie se deschide sesiunea de depuneri de candidaturi pentru structurile de conducere ale PNL Bistriţa-Năsăud, liberalii având termen până-n 17 aprilie să-ţi arate intenţia.
Ludovic Orban s-a întâlnit vineri cu liberalii bistriţeni, fiind convocat Colegiul Director al PNL Bistriţa-Năsăud, şi anume cu preşedinţii de organizaţii, primari, consilieri judeţeni, consilieri locali şi membri simpatizanţi. Fostul ministru a străbătut deja 20 de judeţe, în campania sa electorală pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal.
Preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, consideră că noul lider naţional al liberalilor va trebui să prezinte un proiect de ţară, să îşi formeze o echipă bazată pe oameni cu performanţe politice şi administrative, care să ţină cont de Ardeal, dar care să-şi anunţe foarte clar şi politica de alianţă. Declaraţiile au fost făcute în contextul vizitei lui Ludovic Orban la Bistriţa, aflat într-un periplu naţional înainte de Congresul PNL, unde va candida pentru funcţia de preşedinte.
Senatorul Ioan Deneş a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva prevederi din Codul administrativ, aflat în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Potrivit acestuia, înainte de dezbaterile în plenul celor două Camere, proiectul va fi discutat şi de cele două Comisii de administraţie publică ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru ultimele reglaje.
Senatorul social-democrat Ioan Deneş a finalizat elaborarea unei iniţiative legislative care vizează modificarea Legii 215/2001 privind administraţia publică locală, venită pe fondul discuţiilor avute cu Asociaţia Prefecţilor şi Subprefecţilor din România.
Deputatul Doina Pană a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a lansat în dezbatere publică proiectul Legii prevenţiei. Astfel, firmele nu vor mai fi sancţionate imediat de către autorităţi, în cazul descoperirii unor nereguli, ci vor fi mai întâi consiliate de organele de control, prevede proiectul postat pe site-ul www.aippimm.ro.
Astăzi se împlineşte anul de când actorul bistriţean Adrian Titieni a renunţat la candidatura sa la primăria municipiului Bistriţa. În acest context, liberalii îşi doresc să găsească în timp util candidatul pentru primăria Bistriţa din vara anlui 2020. Cel puţin asta spune preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsud, deputatul Robert Sighiartău. El a precizat că cei care trebuie să găsească respectiva personalitate sunt noii lideri ai PNL Bistriţa.
Fostul prim-vicepreşedinte al PNL, Ludovic Orban se va întâlni mâine cu liberalii bistriţeni. Scopul vizitei: Orban își va prezenta, în mod oficial, intenția de a candida la șefia partidului, să verifice care ar fi problemele cu care se confruntă organizația județeană și efectiv, să poarte un schimb de idei și impresii cu liderii de la Bistriţa și din județ.
CE A DECLARAT LA CLUJ?
Peste 2500 de populari europeni, din peste 40 de țări, sunt prezenți în Malta, la întâlnirea de anul acesta a PPE. Din partea PMP participă o delegație alcătuită din: Președinții Executivi Eugen Tomac și Valeriu Steriu, Primvicepreședintele Siegfried Mureșan și deputații Cătălina Bozianu și Ionuț Simionca.
„Cele mai importante subiecte discutate sunt despre politicile de securitate ale Europei, în contextul procesului de migrație și al atacurilor teroriste dar, și despre situația economică actuală a Europei” a declarat deputatul Ionuț Simionca.