Politică
În ultima şedinţă a Biroului Permanent Municipal al TNL Bistriţa, desfăşurată săptămâna trecută a fost numit un nou preşedinte interimar unic. Foștii copreşedinţi de până acum Mihai Sărmăşan și Radu Marian împreună cu membrii organizației au convenit să îl susțină pe noul președinte.
Deputatul social-democrat Adriana Doina Pană consideră că adoptarea legii conversiei creditelor în franci elveţieni corectează o mare nedreptate făcută clienţilor băncilor, în această situaţie fiind zeci de mii de români, dar şi foarte mulţi bistriţeni. Parlamentarul PSD şi-a exprimat speranţa că preşedintele va promulga de îndată legea, pentru că un astfel de act normativ este aplicabil şi în alte ţări UE, printre care Polonia.
Senatorul Ioan Deneş consideră că adoptarea proiectului de lege prin care se elimină 102 taxe nefiscale va avea un impact minor în bugetul de stat, de doar 0,07% din PIB, dar un impact major asupra vieţii românilor. Parlamentarul bistriţean este coiniţiator al acestui proiect legislativ, alături de alţi 13 parlamentari PSD, iniţiativa fiind depusă de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Proiectul a trecut de Senat, cel mai probabil săptămâna viitoare urmând să fie dezbătută în comisiile şi plenul Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională.
Organizaţia Judeţeană PNL Bistriţa-Năsăud deplânge dispariţia seniorului liberal Radu Câmpeanu. Domnia sa va rămâne în inimile noastre ca primul preşedinte al partidului după 1989, cel care a reînfiinţat PNL după cumplita perioadă comunistă şi anii petrecuţi în închisoare ca deţinut politic.
Radu Câmpeanu a fost un simbol al liberalismului încă din timpul tinereţii, iar trecerea sa în nefiinţă este o mare pierdere pentru partidul nostru.
Suntem alături de familia îndoliată!
Dumnezeu să-l odihnească!
Domnule Primar, bistriţenii au fost informaţi despre invitaţia făcută de către Primărie de a se prezenta « la Direcţia Economică-Venituri în vederea comunicării Deciziei de Impunere referitoare la stabilirea taxei speciale de salubrizare precum şi pentru clarificarea situaţiei fiscale privind numărul membrilor de familie din gospodărie. Dacă nu se prezintă până la sfârşitul anului în curs, datoriile o să le fie calculate în funcţie de informaţiile pe care le avem despre fiecare locuinţă. Acum, noi îi invităm la o clarificare pentru a regla eventualele date care nu sunt corecte. »
Seniorul liberal Radu Câmpeanu a trecut porta veşniciei, întreaga clasă politică românească aducându-i omagii.
„M-am întrebat foarte mulți ani cum ar fi arătat România dacă în 1990, la alegerile prezidențiale l-am fi ales președinte pe Radu Câmpeanu. Cu siguranță n-am fi experimentat democrația originală care ne-a deturnat de pe drumul unei evoluții firești.
ALDE Bistriţa-Năsăud şi-a prezentat candidaţii pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, propunerile fiind validate de Delegaţia Permanentă.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat cu 248 de voturi "pentru", proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni. Potrivit proiectului de lege, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adițional. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator, potrivit Agerpres.
Senatul a adoptat propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, printre care senatorul Ioan Deneş, dar şi liderul Liviu Dragnea, care duce la anularea a 102 taxe nefiscale. Liberalii au solicitat ca adoptarea legii să fie amânată cu un termen de 30 zile, pentru a fi supusă dezbaterii publice. După dezbateri, proiectul a întrunit 89 voturi pentru, o abţinere, şi 17 voturi împotrivă. Camera decizională este Camera Deputaţilor.
Avocatul Diana Morar, copreşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL, explică, într-o postare pe o rețea de socializare, modul cum trebuia să se desfășoare procedura de achiziții publice pentru prestarea serviciului de salubrizare la nivelul județului. În opinia sa, publicarea acelui anunț determina concurență și implicit tarife mai mici pentru cetățeni.