Politică

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa-Năsăud şi-a stabilit candidaţii în 28 de localităţi, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele executiv Constantin Braşoveanu. Potrivit acestuia, până în prezent formaţiunea şi-a constituit organizaţii în 46 de localităţi, având aproximativ 1.560 membri.
         „Ţinta primită de la Bucureşti este de 14%, dar noi sperăm să scoatem cel puţin 20% la alegerile locale”, a menţionat Braşoveanu, managerul de campanie al ALDE BN.

Primarul comunei Telciu, Sever Mureşan, va candida la alegerile locale din partea ALDE BN, decizia fiind luată în urma consultărilor cu echipa sa, dar şi cu electoratul.

Ioan Ţintean a revenit politică, în mod evident, cu subiect şi predicat, după mai bine de 3 ani.  Acesta, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va candida pentru funcţia de consilier judeţean la alegerile locale din iunie 2016, obiectivul pentru Consiliul Judeţean fiind adjudecarea a cel puţin 3 mandate.  

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a anunţat, în cadrul lansării candidaţilor bistriţeni ai partidului pentru alegerile locale din 2016, că fiecare candidat pentru funcţia de prima va semna un Contract social cu comunitatea, care va cuprinde doar proiectele ce pot fi realizate, dar şi asumarea integrităţii pe parcursul mandatului.

Preşedintele PSD BN, Emil Radu Moldovan, consideră că primarii din Bistriţa-Năsăud sunt cei mai buni din România, fapt confirmat de numărul proiectelor derulate din fonduri europene, guvernamentele etc.  

"Alături de familia mea lărgită, o parte din echipa PSD din județul nostru, am lansat candidații pentru alegerile locale din luna iunie! Le-am mulțumit camarazilor mei pentru toată încrederea acordată până acum și pentru modul excelent în care am fost o echipă în tot ceea ce înseamnă administrație în județul nostru! Suntem pregătiți de viitor, știm ce trebuie făcut pentru o administrație eficientă, avem expertiza, voința și puterea de muncă pentru a continua dezvoltarea județului nostru!

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, care candidează pentru un nou mandat, a precizat că începe o cursă extrem de importantă pentru viaţa cetăţenilor din Bistriţa-Năsăud.

Partidul Social Democrat şi-a lansat, sâmbătă, la Palatul Culturii, în prezenţa liderului Liviu Dragnea, candidaţii pentru funcţia de primar, pentru 60 localităţi, mai puţin Şieu Măgheruş şi Sângeorz-Băi, unde sunt în curs sondaje de opinie, excepţie făcând şi Livezile, Romuli, Sânmihaiu de Câmpie, Silivaşu de Câmpie şi Tiha Bârgăului, unde se va metge într-o alianţă cu ALDE.

Lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale este programată pentru sâmbătă, eveniment găzduit de Palatul Culturii. Cu două excepţii – Sângeorz-Băi şi Şieu Măgheruş – pentru toate oraşele şi comunele vor fi lansate candidaturile de primari. Profitând de momentul inaugural de la Budacu de Jos, staff-ul social-democrat l-a prezentat oficial pe Florin Sandu Simionca.

Sute de copii, tineri şi locuitori ai comunei Budacu de Jos au dat curs invitaţiei primarului Florin Sandu Simionca de a participa la inaugurarea sălii de sport. Invitaţi de onoare au fost echipa de handbal feminin CSM Bistriţa, dar şi liderul PSD, Liviu Dragnea, alături de secretarul general Marian Neacşu, preşedintele Consiliului Judeţean-Emil Radu Moldovan, primarii Nicolae Moldovan (Beclean), Romeo Florian (Lechinţa), Doru Crişan (Prundu Bârgăului), senatorul Ioan Deneş.

Abonează-te la Politică