Politică

Deputatul Daniel Suciu, vicepreşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud, a răspuns acuzelor făcute de liberali, în cadrul unei conferinţe de presă, precizând din capul locului că “șampania niciodată nu a fost mai tare decât cea servită astăzi de către colegii mei de la PNL”.
“Nu am văzut demult o înșiruire mai elaborată de cuvinte care să marcheze neputința. Sau eșecul. Şi politic, şi administrativ. Cum să vii să spui ca pregătești un buget alternativ când tu, în calitate de consilier judeţean, nu ai avut în 3 ani şi jumătate nici măcar un proiect?!

Senatorul liberal Dorin Dobra crede că marele câştig al anului 2016 îl constituie faptul că PSD nu mai este la guvernare, astfel că  Liviu Dragnea nu mai poate inventa măsuri nedemocratice aşa cum s-a întâmplat în 2014, cu acceptarea migraţiei politice a primarilor.

Senatorul Cristina Florian, secretar general al PNL Bistriţa-Năsăud, crede că noua lege electorală, care reglementează inclusiv campania electorală, va stopa fenomenul „dezmăţului” de a întinde bannere pe toţi stâlpii din judeţ, aşa cum s-a întâmplat în această perioadă a sărbătorilor.

Consilierul judeţean Eugen Curteanu, copreşedinte al filialei judeţene a Partidului Naţional Liberal, a anunţat că formaţiunea va propune un buget alternativ pentru Consiliul Judeţean, concretizat în  amendamente la proiectul de buget propus de actualul executiv.

Deputatul Stelian Dolha consideră că primarul Bistriţei nu este un „primar responsabil”, asta pentru că toată ţara râde de pârtia de schi „mai lungă” decât cea din Piatra Neamţ. Mai mult, deşi sunt zeci de studii de fezabilitate, municipalitatea „aruncă o grămadă de bani pe toate manifestările culturale”, multe „fără noimă”.

Deputatul Stelian Dolha, copreşedintele Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, consideră că anul 2016 ar trebui să fie unul al decenţei şi al echilibrului, un an în în care politicienii, „indiferent din ce partid politic ar veni, ar trebui să reziste la ispita de a da şi a promova legi populiste, care să dezechilibreze bugetul, care este şi aşa fragil”.

 
Tineretul Social Democrat a lansat o campanie de recrutare în rândul tinerilor care doresc să se implice concret în viața comunității din care fac parte. În momentul de față, TSD este singura organizație politică, de tineret, din România, de stânga, la baza căreia se află principii doctrinare specifice dezvoltării, democrației și respectului reciproc: dreptate socială, egalitate, libertate și reformă/schimbare.

Deputatul Adriana Doina Pană, vicepreşedintele PSD, susţine că fundaţia pe care şi-ar putea-o lansa fostul premier şi lider al partidului, Victor Ponta, nu reprezintă o concurenţă la adresa PSD. În cadrul unei emisiuni la România TV, deputatul Pană a menţionat că demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului a fost una de onoare, nu pentru că ar fi fost “îmbrâncit” de Liviu Dragnea.

Deputatul social-democrat Adriana Doina Pană consideră că schimbarea prefecţilor într-o serie de judeţe, demers care pare previzibil pentru perioada următoare, conform presei centrale, "este o mişacrea riscantă", asta în condiţiile în care iarna de abia de acum îşi face simţită prezenţa.
         Potrivit acesteia, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, are un rol foarte important în verificarea actelor adoptate de către consiliile locale, însă este şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Asumarea unui Guvern tehnocrat, de către marea majoritate a clasei politice, într-un an electoral, are fără nicio îndoială o însemnătate pentru întreaga evoluție de viitor.
A susține funcționarea unui astfel de guvern este, mai întâi, un semn de stabilitate și, mai apoi, o oportunitate pentru normalizarea vieții politice și funcționării aparatului administrativ.

Abonează-te la Politică