Politică

Primarul Ovidiu Creţu a pledat în ultima şedinţă de Consiliu Local pentru înlocuirea sistemului de sonorizare şi vot, deoarece potrivit acestuia, e necesar să se lucreze în condiţii civilizate cu o instalaţie de sonorizare care să funcţioneze bine. Edilul a mai spus că primul care a făcut sesizări în acest sens a fost consilierul municipal PNL Alin Seserman.

Preşedintele interimar al PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că formaţiunea pe care o conduce şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile locale din 2016 în 50 de localităţi, iar în anumite comune şi oraşe, cum este Sângeorz Băi,  vor fi realizate măsurători sociologice.
 

Preşedintele interimar al PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că şedinţa Comitetului Executiv al PSD şi alegerea unui preşedinte interimar reprezintă un moment important pentru partid.
Potrivit acestuia, Liviu Dragnea cunoaşte foarte bine organizaţiile, iar susţinerea acestora s-a văzut la vot.

Pe culoarele democraţiei PSD a ajuns să alerge pe sens interzis. De la un preşedinte învinuit penal marele partid de stânga a reuşit ieri performanţa să-şi aleagă, chiar şi interimar, unul gata condamnat penal.

Dragnea-părintele migraţiei politice deşănţate a fost soluţia de avarie pe care PSD-ul a reuşit să o găsească la dezastrul lăsat în urmă de Ponta. Strânşi uniţi în jurul soluţiei de compromis cei din conducerea PSD nu s-au lepădat nici de premierul care i-a împins într-o asemenea situaţie.

Tinerii liberali din Bistriţa-Năsăud se pregătesc intens pentru Şcoala de Vară. Aceasta este programată a avea loc în perioada 31 iulie – 2 august, în Pasul Tihuţa. Anunţul a fost făcut de copreşedintele TNL Bistriţa Marian Radu, miercuri, într-o conferinţă de presă. Programul elaborat de gazde cuprinde, pe lângă workshopuri, şi acţiuni cu scop de informare turistică. La Şcoala de Vară din Pasul Tihuţa şi-au anunţat prezenţa lideri la nivel naţional ai organizaţiilor de tineret ai PNL.

Senatorul PNL Dorin Dobra a primit din partea preşedintelui Mişcării Civice Tinerii Moldovei, Anatol Ursu, o scrisoare de mulţumire. Asta, după ce senatorul Dorin Dobra a fost prezent la Marea Adunare Naţională de la Chişinău, alături de peste 30.000 de persoane care au cerut reunificarea Republicii Moldova cu România.
Redăm, în continuare, scrisoare de mulţumire trimisă senatorului Dorin Dobra

Un lucru care mi-a ieşit în ochi, luni, în şedinţa de Comisie economică, a fost propunerea domnului primar de a suplimenta bugetului autorităţii locale cu suma de 782.000 de lei pentru a înlocui sistemul de sonorizare şi vot din Consiliul Local. Pentru domnia sa, astea sunt priorităţile, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, consilierul municipal PNL Gheorghe Tuţă.
Acesta a precizat că liberalii nu vor vota propunerea în şedinţa ordinară de joi şi vor veni cu idei de redirijare a banilor.

“Noul Cod Fiscal NU înseamnă majorări sau introducerea de noi taxe.  Noul Cod Fiscal înseamnă mai mulţi bani în buzunarul fiecărui român.  Noul Cod Fiscal presupune o colectare voluntară mai bună a taxelor şi impozitelor. Noul Cod Fiscal va asigura creştere economică pentru următorii ani.  Noul Cod Fiscal va stimula antreprenorii”, susţine Tineretul Social Democrat Bistriţa-Năsăud,  acestea fiind, de fapt, concluziile dezbaterii publice pe această temă, derulae marţi seara.

Organizaţia TSD Bistriţa-Năsăud organizează mâine o dezbatere pe tema Codului Fiscal, evenimentul găzduit de cafeneaua Plan B, începând cu ora 19.30, fiind deschis tinerilor.

"Evenimentul este menit a oferi tinerilor o mai bună înţelegere a acestei teme. Totodată vrem să analizăm impactul pe care refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de promulga acest act normativ îl are asupra mediului economic.

Concret, printr-un semnătură simplă: ”Respins”, Președintele României, domnul Klaus Iohannis a spulberat una dintre șansele reale de dezvoltare a României. Pentru a argumenta afirmația anterioară voi enumera doar 7 dintre avantajele care le-ar fi putut resimți direct sau indirect cea mai mare parte dintre oamenii și agenții economici din țara noastră:

Abonează-te la Politică