Politică
Un număr de 18 deputaţi PSD, printre care figurează şi Daniel Suciu, au făcut un apel la preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, solicitându-i ca din viitorul Guvern să facă parte ”oameni tineri, integri şi profesionişti”, scrie Mediafax. Astfel, susţin semnatarii, PSD va fi revitalizat şi ve deveni credibil.
„Alegerile de anul acesta au arătat că respectul față de oameni, independența Justiției și transparența în gestionarea afacerilor publice sunt principii extrem de importante pentru majoritatea românilor. Mai importante chiar decat masurile economice si sociale. (...)
Actualul guvern va intra în istorie ca fiind guvernul care a organizat cele mai ruşinoase alegeri după 1989. Vorbim de alegerile prezidenţiale în care românii nu au putut să îşi exercite dreptul la vot, în care românii au fost umiliţi peste graniţele ţării, aceste alegeri fiind o pată neagră pe imaginea României. Eu sper ca noul Guvern să fie unul mai bun, cel puţin din punct de vedere al celor care vor ocupa funcţii de miniştri, cu speranţa că vor da dovadă de mai mult bun simţ, a declarat senatorul PNL Cristian Florian într-o conferinţă de presă.
„Câinele moare de drum lung si...mai puțin inteligentul de grija altuia. Dacă a ajuns președintele PNL, Stelian Dolha sa ne dea lecții de leadership, înseamnă că trăim vremuri interesante. Am niște veşti bune pentru cel care ne poartă de grijă: PSD Bistriţa-Năsăud rămâne o echipă unită, chiar dacă fostul șef al lui Stelian şi-a dat demisia.
Am pierdut o bătălie, dar asta nu înseamnă că Dolha, Oltean și compania sunt mai frecventabili decât erau înainte. Ba din contra, la ce văd la televizor despre copreşedintele Oltean cred că se merităa unul pe celălalt.
Stelian Dolha, deputat PNL: În ultima vreme vă spun că partidele astea din actul de guvernământ, aşa cum le place lor să spună, au o problemă de leadership, ca să fiu elegant, atât cu cei de la centru, cât şi cu cei din teritoriu. La Bucureşti, pe la colţuri, se vorbeşte din ce în ce mai mult că Victor Viorel ar trebui să îşi dea demisia, că e un pietroi pentru PSD, că e un schelet pe care îl au şi nu mai ştiu cum să scape de el, dar e un schelet pentru România, asta e marea noastră problemă.
Co-preşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că bugetul pe 2015 e lipsit de viziune econonimă şi e încropit cu ,,o inconştienţă halucinantă între învestirea preşedintelui şi colindele de Crăciun”.
Marţi, 9 decembrie, în urma nominalizării făcute de colegii mei din Grupul Parlamentar al PNL, am devenit membru al Comisiei pentru Cultură şi Media din Senatul României.
Am răspuns afirmativ acestei solicitări colegiale, confirmate ulterior prin votul plenului Senatului, cu speranţa că încercările mele de a conserva patrimoniul cultural al judeţului nostru primesc o şansă în plus prin participarea mea directă la elaborarea actelor legislative ce le au în vedere, spune senatorul PNL Dorin Dobra în comunicatul de presă emis.
În 8 decembrie 2014, s-au împlinit 23 de ani de la aprobarea Constituţiei din anul 1991 după o îndelungă ruptură de democraţie, prin voinţa exprimată la referendumul din acel an de 8,4 milioane de cetăţeni români, marcând astfel instaurarea democraţiei şi a statului de drept în România şi deschiderea drumului către economia de piaţă şi valorile europene şi euroatlantice.
Victor Ponta a ajuns un produs complet expirat în acest moment. Şi-a pierdut valoarea politică odată cu votul din 16 noiembrie. Orice om cu un dram de demnitate ar fi plecat acasă imediat după ce i s-a administrat o lecţie atât de categorică.
Nu şi Victor Ponta. El este gata să plătească orice preţ, doar să-l mai păsuim puţin : dimineaţa îşi pune cenuşă în cap, se autoflagelează în fel şi chip, se căieşte că a fost arogant, de parcă e la spovedanie, iar seara face pe Don Quijotele luptei anticorupţie, anunţând, tocmai el protectorul corupţilor reforma clasei politice PSD-iste.
Marţi, de la ora 14.00, şedinţă în comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor. Concluzia unui coleg spune totul despre discuţie: limba albastră- situaţie albastră.
Marţi, 9 decembrie, proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 55 privind migraţia aleşilor locali a fost adoptat de plenul Senatului cu votul majorităţii constituite în jurul PSD.