Politică

Liga Aleşilor Locali ai ACL a adoptat, la finele săptămânii, la Braşov, o rezoluţie pentru susţinerea la prezidenţiale a preşedintelui PNL, Klaus Iohannis, dar şi împotriva măsurilor prevăzute de OUG 55/2014 care permite migraţia politică a aleşilor locali.
Rezoluţia a fost adoptată în unanimitate de primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilieri locali şi judeţeni ai PNL şi PDL, care şi-au declarat „sprijinul hotărât şi necondiţionat faţă de candidatul ACL la alegerile prezidenţiale din 2014 – Klaus Iohannis”.

Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, într-o conferinţă de presă, că susţin proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, dar este o problemă extrem de complexă, care necesită timp, deoarece nu e cunoaşte exact numărol românilor din străinătate.

Gândim o schemă de finanţare pentru comunităţile de români, ceva ce până acum nu s-a mai făcut, şi anume, o dată, să pregătim românii din afara ţării noastre, fie că sunt şomeri, fie că sunt absolvenţi ai unei forme de învăţământ acolo unde ei trăiesc, fie alte categorii, pentru a-şi putea găsi mai uşor un loc de muncă, cu bani europeni. Din POSDRU nostru, avem o axă dedicată acestui tip de finanţare. Acesta ar fi un element.

România avea în urmă cu doi ani rate foarte scăzute de absorbţie a fondurilor europene, însă între timp a devenit un lider în absorbţia fondurilor europene, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, într-o conferinţă de presă, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
,,Anul trecut au intrat în ţară 2,8 miliarde de euro, anul acesta au intrat până în prezent 2 miliarde, asta înseamnă că la final de 2014, estimăm că suma va fi mult mai mare de 3 miliarde, undeva în jur de 3,4 miliarde de euro”, a afirmat Teodorovici.

"Către uni distinși lideri, unii mai înalți, alții mai slabi, unii cu mustață, alții fara....pentru ca tinerețea îmi permite, de regula merg eu la primari și nu-i convoc la centru. Așa fac unii distinși lideri, obișnuiți sa comande și sa cheme la stăpânire subalternii. Da, sunt convins ca vor fi colegi de-ai domniei sale care ni se vor alătura, dar fără presiuni și șantaj. Prin colaborare. Deși a mințit colegul meu în conferința de presă de astăzi, nici măcar nu ma supăr, asta face de 20 de ani.

Liderul PDL BN Ioan Oltean susţine că pentru prima dată vom avea un candidat atipic la preşedinţia României, în persoana lui Klaus Iohannis, un om care se caracterizează nu prin vorbe, ci prin fapte. Potrivit lui Oltean, Iohannis este omul de care România are nevoie în următorii 10 ani.

Liderul PDL BN, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că ACL va sesiza instanţa de contencios administrativ, Curtea Constituţională şi Instituţia Avocatul Poporului în ceea ce priveşte ordonanţa care permite migraţia primarilor. Co-preşedintele ACL BN Ioan Oltean acuză PSD că vrea să racoleze primarii fie prin ameninţare, fie prin şantaj, fie prin promisiuni financiare făcute pe bani publici.

Ioan Oltean, lider PDL BN: Îi rog pe distinşi lideri ai PSD-ului, atunci când fac asemenea afirmaţii să se documenteze şi să dea informaţiile corecte. Acelaşi lider spunea că în 2006, 9 primari au trecut la PDL, căutând să justifice acţiunea de acum. Îi reamintesc că nu au trecut 9 primari, au trecut 4 primari, primari care au revenit la partidul la care au fost.

În acest sfârşit de săptămână, la Mamaia se desfăşoară Şcoala Politică a Tineretului Social Democrat, filiala bistriţeană fiind reprezentată de peste 100 de membri, potrivit liderului Bogdan Gruia Ivan.

Vineri, sunt programate atelierele TSD, dar şi evenimentul TSD RULZ, la care va participa premierul Victor Ponta, pentru ca ziua de sâmbătă să fie dedicată problemelor organizatorice şi strategiilor de campanie electorală, în prisma scrutinului prezidenţial. De asemenea, tinerii social-democraţi se vor întrece şi la fotbal, în cadrul TSD Champions League.

Miercuri, 3 septembrie, în cadrul şedinţei Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European s-a supus la vot avizul legislativ pentru adoptarea Bugetului General al Uniunii Europene pentru anul 2015.

Abonează-te la Politică