Politică
Prefectul Ioan Ţintean a declarat că va face ceea ce trebuie făcut la momentul respectiv, iar în cazul unei detaşări, se va întoarce la Direcţia de Finanţe Publice, unde ocupă funcţia de director. Ţintean a mai spus că, deocamdată, preferă majoritatea PSD-PNL, chiar dacă oficial USL nu mai există.
Ilie Sârbu e un socru minunat pentru premierul României, pentru care face toate treburile mai puţin curate, însă un adevărat coşmar pentru politică. Declaraţiile înveninate la adresa preşedintelui Crin Antonescu, spuse între două negocieri cu UDMR, vorbesc de la sine.
Câtă neruşinare trebuie să ai ca să te trezeşti vorbind despre vile de protocol, SPP-işti şi maşinile scumpe pe care e gata să i le lase USD-ul ca şi cum esenţa responsabilităţii de preşedinte al Senatului s-ar reduce la asta? Sau ca şi cum ele ar aparţine familiei lărgite Sârbu-Ponta.
Situaţia din Ucraina îngrijorează o lume întreagă; am asistat la un război civil , în Ucraina oamenii au murit pentru o justă cauză, pentru democraţie, pentru libertate, pentru dreptul de a trăi într-o societate corectă cu adevărat aparţinând secolului 21 şi nu tributară unui sistem vechi, totalitar, comunist.
Noi, România avem o mare responsabilitate în ceea ce priveşte poziţia noastră faţă de tensiunile din Ucraina, nu doar în calitatea noastră de stat membru NATO si UE ci în primul rând în calitatea noastră, cea mai importantă în această ecuaţie, cea de buni vecini.
Zeci de agricultori, fermieri, dar şi oameni de afaceri din comuna Şintereag au participat duminică, 23 februarie 2014 la întâlnirea cu Caravana Agroinfo, organizată de deputatul Stelian Dolha. Pe agenda ediţiei cu numărul 11 s-au aflat ultimele noutăţi legislative în materie de agricultură şi zootehnie, noile subvenţii şi condiţiile de acordare, precum şi informări legate de finanţările Noului Program de Dezvoltare Rurală.
Gheorghe Platon (31 ani), licenţiat în biochimie alimentară, este noul lider al Tineretului Social Democrat din Budacu de Jos. Acesta a preluat conducerea organizaţiei locale, în urma conferinţei de alegeri, la care au participat circa 120 de tineri social-democraţi. Preşedintele PSD, Radu Moldovan, i-a avut alături pe primarul comunei Budacu de Jos - Florin Simionca, primarul comunei Cetate - Daniel Moldovan, preşedintele TSD - Bogdan Ivan, preşedintele PSD Budacu de Jos - Gheorghe Coman.
Deputatul social-democrat Daniel Suciu consideră că mărirea indemnizaţiilor primarilor este o măsură fundamental necesară, acesta menţionând că a venit momentul ca “oamenii cu cea mai mare legitimitate electorală", care “îşi îndeplinesc atribuţiile, cu dedicaţie şi success, să fie apreciaţi şi răsplătiţi aşa cum se cuvine". Parlamentarul bistriţean crede ţinând cont de sumele pe care primarii le administrează, trebuie protejaţi de tentaţia corupţiei.
Primarul PDL al comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, a fost ales, sâmbătă, preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PDL BN, în timp ce primarul comunei Chiochiş, Vasile Silaşi, a fost ales preşedinte executiv.
La şedinţa aleşilor locali ai PDL BN au participat peste 200 de membri PDL care au calitatea de aleşi în structurile administraţiei publice.
În urma voturilor, conducerea LAL a PDL BN arată în felul următor:
Primăria Bistriţa s-a îndatorat din nou. La mai bine de doi ani de la cele două hotărâri adoptate de Consiliul Local, prin care se confereau primarului legitimitatea de a semna pentru contractarea unui împrumut bancar de 40 de milioane de lei, în urma demersurilor făcute la mai multe sucursale bancare din ţară, contractul de creditare a fost semnat. Jumătate din suma împrumutată, adică 20 de milioane de lei, va fi folosită pentru amenajarea pârtiei de schi din Complexul Wonderland de pe Dealul Cocoşului.
Şedinţa aleşilor locali ai PDL BN va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, în Teatrul de Vară de pe Pietonal. La aceasta întâlnire vor participa peste 270 de membri PDL care au calitatea de aleşi în structurile administraţiei publice.