Politică
La Filiala Judeţeană a P.R.M., prin conferinţa de presă din 21.08.2013, la care au participat ing. Viorel Cotuţiu – preşedinte filială, prof. Gheorghe Pop – prim-vicepreşedinte şi av. Adrian Zagrai – vicepreşedinte şi preşedinte Organizaţia de Tineret PRM, cu delegaţie, au fost expuse obiectivele şi direcţiile de acţiune în perioada următoare a filialei judeţene cu modalităţi de implicare şi rezolvare a doleanţelor membrilor.
Fundaţia “Mişcarea Populară” a desemnat-o pe Hildegard Săcăre.pentru a fi coordonatoare a filialei din Bistriţa, se arată într-un al DEpartamentului de relaţii cu presa.
Desemnarea s-a făcut în urma procedurii de selecţie a conducerilor de filiale din rândul persoanelor care au aderat la Mişcarea Populară. Acest proces de selecţie continuă pentru alegerea coordonatorilor grupurilor de lucru din filiala Bistriţa. Atribuţiile care revin celorlalţi membri ai conducerii filialei Bistriţa urmează să fie stabilite de către coordonatoarea filialei, Hildegard Săcărea.
Pentru mulţi români viaţa este grea, întrajutorarea şi sprijinul e mai mult ca oricând indispensabil, iar iniţiativele sunt decisive pentru a permite societăţii să facă faţă problemelor, fapt luat în considerare de Partidul Conservator prin reprezentantul local, vicepreşedintele Organizaţiei de Femei de la filiala Bistriţa – Luminiţa Murgoi, care în pragul Sfintei Sărbători a Adormirii Maicii Domnului au dorit să aducă fericirea în sânul unor familii cu venituri modeste.
...asa ar putea fi catalogata initiativa legislativa liberala de modificare a Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala, aflata pe site-ul Camerei Deputatilor.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu vine într-o nouă vizită în judeţul nostru. Potrivit comunicatul de presă emis de organizaţia judeţeană Forţa Civică BN ,,fostul premier va lua parte, sâmbătă, 17 august, la sfinţirea Bisericii cu hramul Sf. Andrei, se va întâlni cu autorităţile locale, inclusiv cu primarul Nicolae Moldovan, dar şi cu alţi primari din zonă. De asemenea, MRU va vizita staţiunea Figa, iar după-amiază şi centrul oraşului Beclean, urbea de pe Someşul Mare sărbătorind 778 de ani de existenţă".
În 13.08.2013, „Partida Romilor Pro-Europa” Filiala judeţeană B-N a organizat o conferinţă de presă la care au participat Emil Nea Lăcătuş – preşedintele Filialei judeţene B-N şi consilier judeţean împreună Letiţia Stoicescu – preşedinta Organizaţiei Judeţene de Femei şi consilier local, unde au fost expuse părerile şi propunerile pentru apropiatul „Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti” din data de 15.08.2013, care se află la ediţia a XII-a.
Gabor Vona, liderul formaţiunii radicale Jobbik, afirmă că presa din România a interpretat “în mod distorsionat” discursul pe care l-a rostit la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal, calificând drept “isterice” reacţiile politicienilor români.
Într-o scrisoare deschisă adresată politicienilor români, Vona cataloghează drept “isterice” declaraţiile acestora, subliniind că alianţa dintre România şi Ungaria necesită “toleranţă şi respectarea drepturilor în mod reciproc”.
În urmă cu 12 ani, pe data de 17 decembrie 1999, Organizația Națiunilor Unite a hotărât ca în fiecare an, pe data de 12 august, să fie marcată Ziua Internațională a Tineretului (International Youth Day). Această inițiativă a oficializat importanţa pe care o are tineretul în dezvoltarea actualei societăți. Marile crize cu care ne-am confruntat de-a lungul timpului şi cele cu care încă ne confruntăm şi-au lăsat amprenta în mod deosebit asupra tinerilor.
Jobbik este un partid de opoziţie care nu este implicat în activitatea Guvernului ungar şi nu împărtăşeşte responsabilităţile acestuia, a declarat Ministerul ungar de Externe pentru MTI, răspunzând unei solicitări din partea diplomaţiei române.
Guvernul ungar este angajat faţă de principiile fundamentale şi obiectivele parteneriatului strategic ungaro-român, subliniază ministerul ugar.
Ministerul român de Externe a declarat duminică faptul că se aşteaptă ca Guvernul ungar să se disocieze de afirmaţiile de sâmbătă ale liderului Jobbik (extremă dreapta) Gabor Vona.
Liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, consideră că primul care ar fi trebuit să reacţioneze în faţa declaraţiilor extremiste ale liderului Jobbik este preşedintele Traian Băsescu.
"Primul care, conform atribuţiilor constituţionale, trebuia să reacţioneze în faţa unor astfel de declaraţii este preşedintele Traian Băsescu. Iată că acesta tace, aşa cum a făcut de fiecare dată când Viktor Orban şi aliaţii săi au avut astfel de ieşiri extremiste", susţine Radu Moldovan într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.