Politică

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă seară, întrebat despre faptul că Traian Băsescu a spus adio partidului, că el respectă decizia preşedintelui, dar nu crede că vreodată în istorie partidul a fost o piatră de moară pentru Traian Băsescu.

După ce Vasile Blaga a fost reales preşedinte al PDL, şeful statului Traian Băsescu a transmis Partidului Democrat Liberal un mesaj în care anunţă despărţirea de organizaţia sa politică de suflet.Preşedintele Traian Băsescu spune, într-un mesaj pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că "modul cum nu au înţeles să fie democraţi" îl face să spună acum "definitiv şi pentru totdeauna" "Adio, Partid Democrat".

Primarul din Cluj-Napoca, fost preşedinte al PDL, se declară dezamăgit de situaţia din propriul partid, unde candidatul pe care l-a susţinut a pierdut cursa pentru şefie la diferenţă de doar 44 de voturi iar contestaţia epusă nu a fost luată în calcul.

Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei - 209.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a explicat că nu este dezamăgită de rezultatul oficial al alegerilor pentru şefia PDL şi că îşi va continua mai departe obiectivele.

Întrebată dacă ar accepta o funcţie în conducerea PDL, alături de nou-alesul preşedinte al partidului, Vasile Blaga, a explicat că nu vrea o funcţie în conducere.

"Am candidat pentru conducerea PDL, nu am în vedere o funcţie în conducere", a declarat Monica Macovei.

Deputatul Elena Udrea a declarat, sâmbătă seară, că Vasile Blaga a fost anunţat preşedinte al PDL fără ca contestaţia depusă de echipa Elenei udrea să fie luată în considerare.

"Am cerut să ni se prezinte listele de la intrare, de la vot (...) Trebuie luată în considerare contestaţia", a subliniat Elena Udrea.

Întrebată dacă există riscul ca PDL să se scindeze după scrutinul pentru alegerea preşedintelui, Udrea a atras atenţia că partidul trebuie să rămână unit.

Sursa: romanialibera.ro

Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei - 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.

 
Tineretul Național Liberal își exprimă susținerea față de Sabina Elena, eleva de clasa a IX a, din Covasna, care a purtat la școală o bentiță tricoloră. De asemenea, TNL consideră regretabil faptul că acest gest, absolut normal, este catalogat de autoritățile școlare din județ drept unul ”copilăresc”, despre care se speră ”că nu a fost premeditat”.
 

 
Ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, crede că funcţia pe care o deţine se datorează Organizaţiei Municipale a PSD. Vizibil emoţionată, aceasta a venit în faţa social-democraţilor bistriţeni, reuniţi în Conferinţa de alegeri, pentru a le mulţumi pentru girul şi sprijinul acordat, dar şi pentru a le spune că “responsabilitatea sa este uriaşă”.

 
Peste 400 de membri ai Partidului Social Democrat din Bistriţa şi-au desemnat, vineri seara, noua formulă de conducere, în prezenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Înainte de Conferinţa de alegeri, “momentul de răscruce“ a fost punctat în cadrul unei conferinţe de presă.

Senatorul PNL Ioan Deneş a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că USL nu se va rupe, ci este doar ,, o autoamăgire a PDL”.

Abonează-te la Politică