Politică

Staful de campanie electorală UDMR BN alcătuit din 5 membrii, şi condus ca şef de campanie de către Sipos Timea desemnată de către Uniunea Democrată a Tinerilor Maghiari din Bistriţa (UDTM), a început pregătirile pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Membrii stafului sunt tot timpul deschişi la părerile tuturor, deoarece avem cu toţii un ţel comun: pe lângă a menţine şi a dezvolta identitatea naţională, limba maternă, tradiţiile culturale urmărim şi dezvoltarea economică şi socială a acestei ţări.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că, în cazul în care va câştiga alegerile, ARD va hotărî cine va prelua postul de premier şi nu a exclus posibilitatea ca el sau alt coleg din PDL să ocupe această funcţie, scrie Mediafax.
Blaga a fost întrebat dacă el ar putea ocupa funcţia de prim-ministru în cazul în care ARD ar câştiga alegerile.
,,Va hotărî până la urmă ARD cine va prelua acest post. Noi trebuie să ne pregătim să câştigăm alegerile”, a precizat Blaga.
Întrebat dacă exclude posibilitatea ca el să ocupe funcţia de premier, Vasile Blaga a răspuns:

Preşedintele bistriţean al PRM, Viorel Cotuţiu, susţine că liderul social-democraţilor, Emil Radu Moldovan, nu s-a ţinut de cuvânt faţă de PRM şi prog. Gheorghe Pop, după ce, acesta din urmă, s-a retras din cursa de la şefia Consiliului Judeţean.

Liderul filialei judeţene a Partidului România Mare, Viorel Cotuţiu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea va propune candidaţi în toate cele şase colegii parlamentare din Bistriţa-Năsăsud, dar modelul va fi copita la nivelul întregii ţări. Mai mult, candidaţii PRM vor fi “tineri, cu şcoală”, incomozi pentru ceilalţi competitori. Normal, printre ei nu se află nici Cotuţiu, nici Gheorghe Pop. Numele vor fi făcute publice săptămâna viitoare.

În cadrul campaniei naţionale de promovare a Legii 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu mesajul ”Respiră fără frică…sunt bine!” Organizaţia de Femei a PDL Năsăud a găzduit o dezbatere publică pe această temă.

Doar 92 de bistriţeni s-au înscris pe lista deschisă la Instituţia Prefectului în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor secţiilor de votare din Bistriţa-Năsăud la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Institutul de Politici Publice a lansat cel mai recent raport de monitorizare a activităţii parlamentarilor, chiar în mijlocul negocierilor pentru candidaturile aferente campaniei electorale pentru noul parlament.

Biroul Permanent Judeţean PSD Bistriţa-Năsăud, având în vedere procedurile statutare de desemnare a candidaţilor pentru alegerile parlamentare, a hotărât ca toţi membrii partidului care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Statutul PSD, pentru a candida la alegerile din 9 decembrie, pot să-şi depună candidatura până marţi, ora 10.00, la sediul partidului.

Biroul Permanent Judeţean al PDL, reunit la ceas de seară, a validat patru nume din şase pentru colegiile parlamentare de la alegerile din 9 decembrie. Potrivit liderului Ioan Oltean, „după dezbateri serioase şi responsabile” s-a decis ca la Camera Deputaţilor în Colegiul 2 să fie validat Vasile Marc, în Colegiul 3 – liderul Ioan Oltean, iar în Colegiul 4 - ex-prefectul Cristian Florian (care a învins-o cu 31-8 pe Monica Săsărman). La Senat 1 rămâne bătut în cuie consilierul judeţean Eugen Curteanu.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul Ioan Oltean, susţine că Alianţa România Dreaptă este “o alternativă serioasă pentru USL”, prin responsabilitate, maturitate politică şi înţelepciune, iar această construcţie politică va avea succes.

Abonează-te la Politică