Politică

Ceremonia, oficiată de preşedintele Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a avut loc sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, locaţia fiind preferată în defavoarea Palatului Administrativ, pentru că este mult mai încăpătoare. Invitat de marcă a fost însuşi premierul Victor Ponta, “prieten al judeţului Bistriţa-Năsăud”, dar şi al demnitarului Moldovan.

Activul deputat Ioan Nelu Botiş a fist nominalizat în comisia de organizare a Convenţiei Naţionale extraordinare a PDL, din 30 iunie, în care va fi aleasă noua conducere a formaţiunii. Numirea lui Botiş, la propunerea lui Oltean, vine pe fondul rezultatelor bune (locul IV la nivel naţional) obţinute de PDL Bistriţa-Năsăud.

Secretarul general demisionar al PDL, Ioan Oltean, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a semnat pentru susţinerea candidaturii lui Vasile Blaga pentru funcţia de preşedinte al PDL şi că au semnat şi alţi lideri din organizaţii.

"Am semnat şi îl susţin pe Vasile Blaga", a precizat Ioan Oltean pentru MEDIAFAX.

Întrebat cine a mai semnat pentru susţinerea candidaturii lui Vasile Blaga, Ioan Oltean a spus că alţi lideri din organizaţii.

Secretarul general demisionar al PDL, Ioan Oltean, a declarat, marţi, după şedinţa CNC în care s-a decis că în 30 iunie va avea loc Convenţia Naţională Extraordinară, că cei care vor să candideze la şefia partidului trebuie să îşi anunţe candidatura cel târziu miercuri.
"Până acum nu şi-a anunţat nimeni candidatura. Termenele sunt relativ scurte, iar cei care vor să candideze trebuie să îşi anunţe candidaturile azi, cel târziu mâine", a spus Oltean după şedinţa CNC.

Secretarul general demisionar al PDL, Ioan Oltean, a declarat luni că nu este interesat de funcţia de preşedinte al partidului, ci de faptul ca formaţiunea să depăşească situaţia dificilă din prezent. „Nu mă interesează funcţia de preşedinte al partidului, ci ca el să depăşească această stare”, a declarat oltean, citat de b1.ro. În ceea ce priveşte convocarea Convenţiei Naţionale a PDL, Ioan Oltean a declarat că a votat pentru, precizând că aceasta dă legitimitate noii conduceri a partidului.

Deputatul PSD Radu Moldovan consideră că acuzațiile de plagiat aduse premierului reprezintă un atac mizerabil, orchestrat de Cotroceni, prin inventarea de dovezi.

Liderii PDL încearcă să evite o scindare sau un scandal de amploare prin susţinerea la şefia partidului a unuia dintre preşedinţii de organizaţii judeţene ale partidului, care au obţinut cele mai bune rezultate în alegerile locale.
Cum accederea lui Vasile Blaga ar putea provoca un cutremur printre adversarii săi, în special printre cei din gruparea Udrea, vechii liberali ar prefera să-l susţină pentru şefia partidului pe liderul de Mehedinţi, Mihai Stănişoară, cel care a avut cu filiala sa al doilea rezultat pe ţară obţinut de această formaţiune, susţin surse democrat-liberale.

Preşedintele demisionar al PDL Emil Boc a declarat, duminică seară, că o convenţie naţională extraordinară a PDL va avea loc pe 30 iunie, săptămâna viitoare, marţi, urmând să aibă loc o şedinţă a Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al partidului.

În favoarea organizării convenţiei extraordinare s-au pronunţat 36 de membri ai colegiului şi 14 s-au pronunţat pentru alegerea unui directorat care să conducă partidul până la convenţia de anul viitor.

Emil Boc, Elena Udrea, Monica Macovei, Sever Voinescu, Teodor Paleologu, Roberta Anastase au fost printre cei 14 democrat-liberali care au votat pentru prelungirea până după alegerile generale a mandatului conducerii interimară a PDL, au declarat, surse din PDL.
Potrivit surselor citate, Emil Boc, care este acum preşedinte interimar, şi alţi treisprezece democrat-liberali au fost în favoarea menţinerii interimatul conducerii partidului până după alegerile parlamentare.

Cea mai importanta informaţie de la Colegiul Director de duminică nu a fost anunţarea întrunirii CNC al PDL sau declanşarea Convenţiei Naţionale Extraordinare, ci decizia de a acorda derogare de vechime pentru candidatura la orice funcţie din partid.
În timp ce unii îl dau pe Vasile Blaga deja preşedinte al PDL, alţii insistă că derogarea a fost dată pentru fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Abonează-te la Politică