Politică
Liderul UDMR B-N, Decsei Attila, le cere candidaţilor maghiari să vorbească sincer despre rezultatele, succesele, dar şi eşecurilor obţinute de UDMR, şi astfel sarcina lor va fi una uşoară.
Vă iubesc, voi sunteţi cu-adevărat viitorul României!
Am avut pe tot parcursul celor 30 de ani de avocatură tineri stagiari, care au învăţat de la mine meserie! Datorită lor am rămas tânăr, cu mintea deschisă la problemele voastre şi ştiu că se poate conta pe voi!
Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, susţine că declaraţia făcută de premierul Victor Ponta, la Bistriţa – „voi forma cel mai cinstit şi competent Guvern post-decembrist” - tinde „să se transforme într-o glumă fără poantă”.
Startul campaniei electorale a Partidului Naţional Liberal în judeţ a fost dat de deputatul Ioan Ţintean, acesta fiind prezent în teritoriu pentru a prezenta şi susţine candidaţii la alegerile locale din 10 iunie.
Candidatul PDL B-N la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Vasile Borş, s-a întâlnit duminică cu locuitorii localităţilor Salva, Chiuza, Mititei, Şieu Ordohei. Periplul electoral a început încă de dimineaţă, Vasile Borş ţinând să participe la slujba religioasă oficiată la Telcişor.
Ovidiu Creţu, candidat la Primăria Bistriţa: Un parteneriat cu CJ condus de Radu Moldovan va fi benefic pentru Bistriţa
Postura în care sunt acum de a face campanie electorală este una mai uşoară, datorită faptului că în aceşti patru ani sunt realizări care au schimbat faţa oraşului.
Foarte multe zone din oraş sunt schimbate şi acest lucru este evident.
Uniunea Democrată Maghiară din România nu este de acord cu modificarea legii electorale în sensul propus de USL, vot uninominal pur, şi va sesiza Curtea Constituţională a României dacă legea va fi adoptată în aceeaşi formulă şi la Camera Deputaţilor.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă de la Bistriţa, că va ataca în contencios administrativ Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care sunt retrase sumele alocate autorităţilor locale din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului-ministru.
Uniunea Democrată Maghiară din România Bistriţa-Năsăud a depus un număr de 21 liste complete la alegerile locale din 10 iunie, care însumează 374 candidaţi, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul judeţean Decsei Attila.
Copreşedintele Uniunii Social Liberale, deputatul Emil Radu Moldovan, le cere şefilor de instituţii deconcentrate să nu se implice în campania electorală şi să nu participe la acţiunile politice din judeţ. Prezent la ceremonialul de instalare a prefectului Ani Bob, parlamentarul PSD le-a spus directorilor prezenţi că aceştia pot opta fie pentru administraţie, fie pentru politică, dar „cu amândouă” nu se poate.