Politică
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, dupa anuntul privind plecarea lui Catalin Croitoru din PDL, ca ramân optimiste calculele democrat-liberalilor si ca motiunea de cenzura nu va trece.
Chiar daca a plecat, calculele sunt optimiste: motiunea pica, nu va fie frica, ca sa facem si rima, a precizat Oltean.
El a aratat ca s-a discutat cu fiecare parlamentar în parte, dar unii oameni "au alte principii, alte valori si alte obiective viitoare".
A plecat, ce, poti sa-i opresti? Nu poti decât sa le spui sa fie sanatosi, a adaugat Ioan Oltean.
Partidul Democrat Liberal a parafat două alianţe electorale cu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, în comunele Petru Rareş şi Negrileşti.
„Alianţa pentru viitor în comuna Petru Rareş” are drept simbol un măr, fiind semnată de liderii locali democrat-liberali şi ţărănişti. În schimb, „Alianţa pentru Negrileşti” are ca semn electoral trandafirul democrat-liberal, iar deasupra un ochi vigilent de ţărănist.
Preşedintele filiali municipale a Partidului România Mare, Dorina Şoldoae, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea îşi va depune joi candidaturile pentru funcţia de primar al municipiului şi lista pentru Consiliul Local Bistriţa. Ing. Ioan Tiberiu Negreanu este nominalizarea pentru funcţia de edil al municipiului Bistriţa şi tot el va deschide şi lista pentru Consiliul Local. Pe următoarele poziţii sunt juristul Dorina Şoldoae, Ioan Târziu,ing. Cornel Ţăranu, ec. Antonia Morari, med. vet. Tius Feier, ofiţer (rez.) Grogore Bocşa, ec. Lenuţa Frişan, ing.
TNL Bistriţa-Năsăud a organizat la începutul acestei săptămâni alegeri în comuna Rebra, luând astfel fiinţă primul Birou Politic Local al TNL.
Datorită faptului că un grup de tineri din această zonă se implică deja în mod constant în activităţile demarate de TNL BN, conducerea judeţeană a decis că este momentul să le acorde mai mult credit şi să le ofere posibilitatea de a-şi alege propria structură ierarhică locală.
Preşedintele democrat-liberalilor, Emil Boc, a declarat la TVR, că, în cazul în care PDL nu mai rămâne la guvernare după alegerile legislative din noiembrie, va renunţa la şefia partidului, considerând că gestul ar fi o chestiune de moralitate şi de decenţă politică.
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, că mandatul său de şef al statului poate fi mai scurt, pentru că în România ,,preşedintele poate fi suspendat”.
Preşedintele Consiliului European s-a aflat, miercuri, într-o vizită oficială la Bucureşti, care marchează împlinirea a 7 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la UE.
Van Rompuy a fost primit, miercuri dimineaţă, la Palatul Cotroceni de către şeful statului român.
Soarta premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi a cabinetului său depinde de zece voturi, după ce doi din cei patru aleşi ai PDL au anunţat că s-au răzgândit şi nu mai demisionează din partid.
Parlamentarii minorităţilor au anunţat că vor vota fiecare după cum îi îndeamnă conştiinţa, în timp ce aleşii PDL vor fi obligaţi să stea în bănci.
Pentru USL Bistriţa-Năsăud, ca şi pentru majoritatea populaţiei din judeţ, ştirea conform căreia deputatul Ioan Oltean e implicat în tranzacţii imobiliare alături de Crinuţa Dumitrean, este o simplă confirmare, a unor fapte şi acte cunoscute de mult timp. Faptul că Ioan Oltean semnează contracte de vânzare-cumpărate pentru Crinuța Dumitrean e pentru USL o confirmare în plus a relațiilor de afaceri pe care primul înțelege să le facă.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru Gândul că, în eventualitatea în care moţiunea de cenzură va trece, USL trebuie să ceară preşedintelui Traian Băsescu desemnarea lui Victor Ponta în funcţia de premier. După episodul ,,Ponta premier” din luna februarie, când preşedintele susţine că i-a propus preşedintelui PSD această funcţie, situaţia s-ar putea repeta după moţiunea de cenzură depusă de USL.
O parte din averea nejustificată a fostei şefe de la Restituirea Proprietăţilor a fost dobândită pe semnătura la notar a liderului judeţean al PDL BN, deputatul Ioan Oltean.
„Fostul preşedinte al ANRP, Crinuţa Dumitrean, în cazul căreia Agenţia Naţională de Integritate cere confiscarea a peste 150.000 de euro, a cumpărat terenuri fără să aibă bani. Dar a avut un mandatar potent. Mai ales politic. În persoana lui Ioan Oltean”, apare pe site-ul rtv.net.