Politică

Ioan Dragotă (56 ani), care a activat în partidul lui George Becali şi care nu a sărit în barca formaţiunii lui Dan Diaconescu, este propunerea PRM pentru funcţia de primar al comunei Livezile. Acesta s-a decis să candideze văzând realităţile crude din comună, cu „oameni foarte săraci care nu mănâncă două zile ca să aibă o pâine pentru copii” sau pe „un bătrân care creşte un copil de la vârsta de trei luni”.

Prim-vicepreşedintele filialei judeţene a Partidului România Mare, Gheorghe Pop, susţine că apelul pe care unii politicieni îl fac la Cel de Sus denotă faptul că „numai bunul Dumnezeu ne poate salva” de la situaţia în care a ajuns ţara.

,,Domnule Ioan Oltean, vă rog să îmi iertaţi impertinenţa, însă ca simplu cetăţean vă spun că nu pot crede că nu aveţi nicio legătură cu dosarul şpăgii în care este acuzat fostul secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa”, scrie Robert Negoiţă pe blogul său.

Liga Aleşilor Locali ai PNL sprijină pregătirea candidaţilor Uniunii Social Liberale la alegerile locale din 10 iunie 2012. În acest sens, LAL PNL a organizat, în perioada 23-25 martie a.c., un seminar de pregătire a candidaţilor, la care au participat peste 100 de reprezentanţi din filialele partidului. Evenimentul s-a desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei Friedrich Naumann, a Departamentului de Analiză Politică şi Comunicare al PNL, a Departamentului Electoral Central al PNL, a unor lectori din PNL şi a unor primari cu rezultate deosebite în alegeri.

Nu e gravă situaţia în partid. Plecarea primarului de Slatina, care este certă în momentul acesta, era oarecum demult aşteptată. Noi aveam demult informaţii că domnul primar cochetează cu PSD-ul şi că până la urmă va părăsi barca PDL", a spus Oltean, la The Money Channel.

Chiar dacă numele prefectului Cristian Florian a fost ,,aruncat” în sondajele PDL în cursa pentru primăria Bistriţa, Florian susţine răspicat că ,,niciodată nu a avut o asemenea discuţie” cu mai marii partidului.
,,Niciodată nu am avut o asemenea discuţie, nici propunere, şi am mai spus acest lucru. Nu am avut niciun fel de discuţie cu nimeni”, ne-a declarat telefonic prefectul Cristian Florian.
Întrebat dacă odată cu încheierea mandatului de prefect, se reîntoarce în PDL, prefectul Cristian Florian a răspuns:

Vicepreşedintele PSD, deputatul Valeriu Zgonea, solicită primului-ministru stoparea imediată a Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) în toată România, pentru că nu este un program pentru cetăţeni, ci pentru PDL şi clientela politică a celor aflaţi astăzi la guvernare. Potrivit demnitarului social-democrat, “PNDI încalcă toate practicile fiscale europene, încalcă strategia fiscal bugetară 2011-2013 trimisă la CE şi al FMI, agravează deficitul bugetar pe termen lung şi creează o îndatorare a statului care nu se vede în bugetul de stat”.

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, cere DNA să facă public dacă este implicat în dosarul şpăgii, menţionând că nu este vinovat, că este vorba despre un atac politic la adresa imaginii sale, care vine din interiorul sau din exteriorul PDL.

Se apropie încet campania electorală şi scena politică devine tot mai ciudată. În mod normal ar trebui să avem a face cu o luptă de idei şi nu numai între Putere şi opoziţie.

Avem altceva în schimb - lupte dure în cadrul celor două blocuri politice, Coaliţia la putere şi USL. La Putere din ce în ce mai mulţi grei sunt târâţi în scandaluri mediatice, iar în Opoziţie PSD şi PNL şi PC vorbesc pe voci diferite.

Preşedintele PSD Bistraţa-Năsăud, deputatul Radu Moldovan, afirmă faptul că evenimentele în urma cărora preşedintele şi vicepreşedintele CJ au fost reţinuţi de DNA, alături de fostul secretar de stat Ion Andreică, nu reprezintă o surpriză.

Abonează-te la Politică