Politică

Organizaţia municipala PD-L desfăşoară, în paralel, activităţi de precampanie în vederea pregătirii pentru alegerile europarlamentare.
Ţinta democrat-liberalilor în municipiu, la aceste alegeri, este de a obţine un scor cat mai mare, care le-ar putea asigura un loc fruntaş în ierarhia organizaţiilor PD-L.

Membrii Biroului Politic Central al PNL s-au întrunit la începutul săptămânii pentru a stabili cum vor acţiona pentru a contracara efectele punerii în practică a prevederilor OUG nr. 37/2009. Pe lângă decizia de a sesiza Comisia Europeană, liderii PNL au convenit ca fiecare filială să se implice în acordarea asistenţei juridice tuturor persoanelor care au fost afectate de normativul respectiv.

Începând cu 30 aprilie pe site-ul Echipei de Imagine a organizaţiei de tineret a PD-L va începe competiţia OT PDL ONLINE. Acest lucru va impune monitorizarea prezenţei şi activităţii online a organizaţiilor judeţene şi de sector ale OT PDL.
Zilnic se va actualiza clasamentul în funcţie de următoarele criterii: numărul de articole ( opinii, evenimente, acţiuni) şi număr de vizitatori. In funcţie de calitatea site-ului sau blogurilor respective se va acorda din start un număr de puncte organizaţiei.

Legea primului contract de muncă este una dintre iniţiativele legislative ale deputaţilor PD-L Ioan Nelu Botiş şi Ioan Oltean care începe să prindă contur. În acest moment, se poartă negocieri cu Guvernul şi cu reprezentanţii Ministerului Muncii. În cursul zilei de ieri, democrat-liberalul Ioan Nelu Botiş a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică referitoare la sprijinirea angajării tinerilor, la care face referire legea primului contract de muncă.

Dariu Ilieşiu a fost ales duminică noul şef al Organizaţiei de tineret a PNL. El a fost şi singurul candidat la această funcţie. La lucrările Conferinţei Judeţene a tineretului liberal au participat liderul organizaţiei judeţene PNL Ioan Turc, vicepreşedintele CJ Mihai Bumbu şi prim-vicepreşedintele TNL de la nivel naţional Adrian Ştef.

Atac la conducerea judeţeană PNL

Ordonanţa lui Boc nu a adus nici un fel de schimbare a relaţiilor dintre cele două filiale, PSD şi PD-L. După cum a recunoscut liderul democrat-liberal, deputatul Ioan Oltean, la conferinţa de presă susţinută la sfârşitul săptămânii, cel mai probabil, împărţirea posturilor de conducere de la nivelul judeţului va fi făcută de Comitetul Central de Conducere al coaliţiei PSD-PDL.

„Am luat 6 miliarde de la primăriile PD-L şi le-am alocat comunei Rebrişoara, care prin grija celor de la PSD a fost lăsată doar cu 1, 36 miliarde lei din cei 10 miliarde lei stabiliţi prin Ordonanţa nr.7”, a declarat deputatul PD-L Ioan Oltean în cadrul unei conferinţe de presă.
Oltean a precizat că a făcut acest gest, pentru că cei de la PSD nu s-au lăsat deloc impresionaţi că în comuna Rebrişoara sunt o serie de proiecte în curs de desfăşurare. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor neagă faptul că a făcut acest lucru, doar pentru a obţine cât mai multe voturi.

În scurt timp, judeţul nostru va avea un manager public. Managerul public reprezintă o categorie aparte de funcţionari care, prin atribuţiile sale, contribuie la buna funcţionare a reformei în administraţie.
Acesta va derula programe şi proiecte cu scopul creşterii calităţii actului administrativ şi va încerca să îmbunătăţească serviciile publice. Alte condiţii de participare ar fi experienţa în management şi cel puţin opt ani vechime în administraţie. Managerul public va fi subordonat direct preşedintelui Consiliului Judeţean.

Aproximativ 2000 de persoane vor fi înlocuite de vineri din funcţiile de director şi director adjunct ca urmare a aplicării ordonanţei privind serviciile deconcentrate. Actul cu care liderii coaliţiei se laudă că va servi la uşurarea aplicării programului guvernamental la nivel naţional nu a fost supus nici unei dezbaterii publice a societăţii civile înainte de adoptare.

Laurenţiu Dan Molnar a confirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, demisia din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal. De asemenea, Molnar a confirmat şi amânarea organizării alegerilor municipale.
„Nu s-a stabilit încă, o dată pentru organizarea alegerilor municipale, dar vor fi organizate undeva, după alegerile europarlamentare. Credem că, odată trecut şi acest hop, vom face un adevărat eveniment din alegerile municipale”, a declarat liberalul Dan Molnar.

Abonează-te la Politică