Politică
Parlamentul European a adoptat ieri o rezoluţie prin care cere Comisiei Europene interzicerea clonării animalelor pentru producţia de alimente, precum şi a importurilor de animale clonate. Documentul, iniţiat de europarlamentarul liberal Magor Csibi, împreună cu alţi 17 colegi din forul european, consideră clonarea animalelor ca fiind inacceptabilă din punct de vedere moral şi al suferinţei animalelor. “Consumatorii europeni şi-au exprimat în nenumărate ocazii refuzul de a avea pe masă alimente derivate din animale clonate.
Presa centrală a anunţat posibilitatea ca rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, prof.dr.univ. Andrei Marga, să fie susţinut de PD-L pentru un mandat de senator în Bistriţa-Năsăud. Informaţia nu a fost confirmată de staff-ul PD-L BN, deputatul Ioan Oltean declarând că “fiecare partid serios şi l-ar dori drept candidat pe Andrei Marga”, însă nu a avut loc nicio discuţie pe această temă la nivelul Biroului Permanent Judeţean.
Consiliul Local Nimigea a luat act, la ultima şedinţă ordinară, de încetarea mandatului de consilier local, înainte de termen, pentru democrat-liberalul Ioan Turcu, pe motiv de incompatibilitate între statutul de ales local şi cel de angajat al Consiliului Judeţean, la cabinetul preşedintelui Liviu Rusu.
Tinerii democrat-liberali s-au întâlnit, în cadrul Şcolii de Vară organizate săptămâna trecută, cu staff-ul Organizaţiei de Tineret a Partidului Popular European, for în care democraţii îşi propun să acceadă în perioada următoare. Un prim pas, potrivit liderului judeţean al TDL, Gabriel Cordovan, ar urma să fie făcut la Vilnius, când tinerii democraţi români ar urma să primească statutul de invitat permanent.
Tinerii liberali au dezbătut, la cea de-a VII-a ediţie a Şcolii de Vară a TNL, problematica sistemului de vot uninominal, în preambulul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. În delegaţia bistriţeană, condusă de vicepreşedintele TNL, Bogdan Găurean, au fost cooptaţi şi membrii Biroului Judeţean al acestui for, Oana Dan şi Melania Dan. Cei 170 de “elevi” liberali i-au avut drept lectori pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor – Bogdan Olteanu, miniştrii Varujan Vosganian, Eugen Nicolaescu, Adrian Iorgulescu etc.
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Turc, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că licitaţia pentru execuţia lucrărilor de reabilitare pentru şoseaua ocolitoare a municipiului Bistriţa va avea loc în această toamnă. Potrivit acestuia, lucrările propriu-zise vor începe în primăvara anului viitor. Parlamentarul bistriţean a făcut acest anunţ în urma întrevederii avute cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, la Delegaţia Permanentă a PNL.
Liderul filialei judeţene a PNL, deputatul Ioan Turc, susţine că preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, are “o atitudine de tătuc” în relaţia cu consilierii judeţeni. “Domnul preşedinte Liviu Rusu se comportă la Consiliul Judeţean ca şi şeful lui, în Partidul Democrat. Are sentimentul că o instituţie poate fi condusă paternalist, are atitudine de tătuc. Consiliul Judeţean nu este Partidul Democrat, unde dirijorul face semne cu mâna, iar ceilalţi îl urmăresc şi aplaudă. Consiliul Judeţean este o instituţie serioasă”, transmite Ioan Turc preşedintelui Consiliului Judeţean.
Deputatul Ioan Turc consideră că soluţia oportună pe care ar putea-o adopta directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, liberalul Marin Rus, în criza apărută la nivelul asistenţei maternale din judeţ este prezentarea demisiei. “Sper că Marin Rus va ajunge la concluzia cea mai înţeleaptă, de a demisiona. Personal, nu aş fi putut continua să lucrez în această funcţie, dacă mi s-ar fi întâmplat aşa ceva.
Preşedintele filialei judeţene a Partidului România Mare, deputatul Ioan Aurel Rus, consideră că situaţia de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud a fost cauzată şi de faptul că directorul executiv Marin Rus este boicotat de personalul din subordine. “Cazul de la Reteag a fost mult mediatizat, dar asta nu rezolvă problema. De o săptămână au mai apărut şi alte situaţii grave la Baia Mare, la Vaslui, la Botoşani, la Târgovişte. Peste toate acestea trebuie văzut ce se întâmplă. La început, toată lumea cerea demisia lui Marin Rus.
Preşedintele filialei judeţene a Partidului Social Democrat, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat ieri, în cadrul une conferinţe de presă, că formaţiuneapecar o conduce ăţi ropune să obşină, în Bistriţa-Năsăud, trei mandate de parlamenra, şi anume doi deputaţi şi un senator. Liderul social-democra a menţionat că, din prisma rezulatelor obţinute la locale – şefia Primăriei Bistriţa, la Sângeorz-Băi şi Năsăud, plus 27 de comune - candidaţii PSD pleacă cu prima şansă în toate colegiile uninominale.