Portret

De opt ani de zile cunosc un adevărat Om între oameni, harnic și vioi, ce se implică cu mult succes în viața obștei, un prieten adevărat al tuturor, ca un trifoi cu patru foi, greu de găsit și noroc că-l ai, cum spune vorba din popor. Cine este OMUL? Poate mulți îl cunoașteți, pentru că este vorba de IOAN BOB, primarul din comuna Șintereag, unde slujește cu competență și multă dăruire din anul 2000. 
 

Fiecare vârstă are frumusețea ei și își găsește rostul ei. Unul din elementele de bază ale vieții mele, acum ajunsă la vârsta înțelepciunii, este să-mi pregătesc o bătrânețe fericită. Cred în forța protectoare a Divinității, care a știut întotdeauna mai bine decât mine, de ce am nevoie și când am nevoie. Încerc să trăiesc frumos. Sigur, nu spun că sunt perfecta. Nimeni nu este perfect. Perfecțiunea înseamnă sfârșitul.

         Doamna profesoară Gabriela Tărniceriu este una dintre metodistele cu care am colaborat în vremea cât eu am ocupat funcția de Inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud pentru învățământ primar.
         Este o persoană specială, deschisă spre comunicare, care s-a implicat ca metodistă a Inspectoratului Școlar Județean Suceava în acțiunile organizate, în vederea perfecționării cadrelor didactice.

      Cele două fotografii au găsite de Maria Sigartău în locuința părintească din satul Mireș, comuna Chiuza, în anul 2022. Cu siguranță, acestea au aparținut lui Ioan Vidican, 1890-1947, datând din prima decadă a secolului XX-lea (Maria este nepoata lui Ioan Vidican); acesta împreună cu doi consăteni, Ionaș Sigartău și Ioan Cosma au ajuns în SUA la lucru pentru a asigura familiilor un trai sigur și decent în împrejurările grele ale primului război mondial.

              Pe 10 iulie 2023 un om pe care îl prețuim foarte mult și-a aniversat ziua de naștere! Îl cunoaștem, împreună cu Cornelia, de demult, de la primii pași făcuți de el în această viață minunată! La vremea aceea aparținea generației în blugi după cum erau numiți tinerii talentați, visători și- cu măsură egală- conformiști și...nonconformiști!

Am consemnat aceste date deoarece le-am purtat un respect deosebit  familiei profesor Livia și Leon Țâmbulea și familiei inginer Mihaela (farmacistă) și regretatul inginer Octavian Țâmbulea din Sibiu, pe care l-am și cununat. Cei doi frați Țâmbulea, originari din Feldru, îmi sunt verișori de-al II-lea din partea tatălui meu. Date generale:
Numele şi prenumele: ŢÂMBULEA LEON
Data şi locul naşterii: 17 noiembrie 1949 comuna Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Starea civilă: căsătorit, 2 copii.
Funcţia didactică: profesor.

          Domnul profesor Ioan Bob s-a născut la Blăjenii de Sus, județul Bistrița-Năsăud în data de 16.05.1955. A absolvit Liceul Pedagogic din Năsăud, promoția 1976, iar în 2009 ”Facultatea de Științe ale Educației”, la Universitatea Vasile Goldiș Arad, specialitatea ”Pedagogia Învățământului Preprimar și Primar”.
          În Bistrița a lucrat 32 de ani: 12 ani la Școala Gimnazială nr. 2, iar ultimii 20 de ani la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, unde a ajuns prin concurs de competență.

Doamna învățătoare Floarea Ceuca, căsătorită Varvari, s-a născut în 19 ianuarie 1961 în comuna Coșbuc, de pe Valea Sălăuței, într-o familie de miner.
         După primele 8 clase, frecventează cursurile Liceului Pedagogic din Năsăud, în prezent Colegiul Național ”George Coșbuc”, profil Pedagogic.
         În anul 1993 termină Facultatea de Istorie. Lucrează în învățământ din 1980, adică de 43 de ani, instruind și educând generații foarte bune.

         Învățătoarea Leontina Nicula, căsătorită Moldovan, s-a născut în 16 mai 1945, în satul Stupini, comuna Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud.
         Este absolventă a Școlii Pedagogice de 6 ani din Cluj-Napoca, promoția 1965.
         Primește repartiție la Sânmihaiu de Câmpie, dar lucrează în Stupini până în 1972 și apoi revine în școala din comună.

Învățătoarea Tünde Bocskai s-a născut la Bistrița. A absolvit Școala Normală ”Iosif Vulcan” din Oradea și ”Facultatea de Psihologie și Științele Educației” UBB, fiind profesor pentru învățământul primar. De la absolvirea Școlii Normale, lucrează la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” – secția maghiară cu deosebită seriozitate și profesionalism.
         Are 28 de ani vechime, îndrumând mai multe generații cu multă dăruire și competență. Are gradul I obținut cu aprecieri excelente.

Abonează-te la Portret