Portret

Prin înființarea regimentelor grănicerești valahe/românești începea, pentru comunitățile românești militarizate din Transilvania, o perioadă de modernizare, care va influența pozitiv evoluția națiunii românești din Transilvania. Grănicerii urmau a fi împroprietăriți proporțional cu numărul membrilor din familie, fiind scutiți de prestații și sarcini publice precum și de încartiruiri, fiii lor putând urma în mod gratuit cursurile școlilor grănicerești de orice fel, inclusiv institutele superioare de învățământ militar pentru a deveni ofițeri.

Eckehardt Zaig reprezintă pentru Teaca omul care a pus bazele unei comune în perioada când el era în funcţia de primar. El a construit, printre altele, alături de Crucea Roşie Austria un spital, o casă de copii şi, nu în ultimul rând, o podgorie de vinuri alături de fiul lui. În perioada lui activă, a fost atat profesor de germană cât şi director la Liceul Constantin Romanu Vivu din Teaca. Un "sas cu zâmbetul pe faţă", o personalitate alintată de către elevii lui "Cancelarul".

   În activitatea școlară se condiționează reciproc mai multe elemente, două sunt însă de bază  -  elevii și profesorii lor. Elevii ies în evidență prin progresul școlar înregistrat, iar profesorii prin pregătirea lor. Un aspect al pregătirii profesorilor este obținerea gradelor didactice.

Pentru foarte mulţi iubitori de folclor din această parte de ţară, Ionică Moldovan din Sângeorz-Băi, rămâne cel mai mare ceteraș din ținutul năsăudean. Mulţi ceterași au existat în Sângeorz şi înaintea lui Ionică Moldovan (Ioan a Georgesii, Ioan Poleac)  şi mai există şi astăzi, dar măiestria lui Ionică (Lupu, cum îi mai zice lumea de la noi) n-a atins-o încă nimeni.

          M-am aflat, de Sfintele Paşti ale anului 2022, în Biserica copilăriei mele. Sfântul locaş era pustiu dar încărcat de istorie locală. În apropiere s-a ridicat o impunătoare „Catedrală”, cum spun localnicii, o Biserică impunătoare prin grija substanţială a inginerului Gavril Mureşan. Nici preotul de vrednică pomenire nu mai era. O cruce modestă din faţa bisericii aminteşte de Vasile Câmpan, cel ce a slujit aici peste 40 de ani.

        În urmă cu câteva zile, am trăit bucuria imensă de a revedea un om simplu, modest, participant la cea de-a doua conflagrație mondială; este vorba de consăteanul nostru Grațian Conea, aflat la câteva luni, de împlinirea venerabilei vârste de 100 ani. Povestea sa de viață începe, la 1 august 1922, în satul Mireș, comuna Chiuza, într-o familie de agricultori- Ioan și Victoria, cu doi copii Grațian și Saveta.

Discret. Așa a trăit, așa a plecat spre veșnicie colega și prietena noastră, IRINA HEDEȘ. Profesoară de istorie, dascăl îndrăgit de copii și colegi deopotrivă, IRINA a muncit, a învățat - și i-a învățat pe alții – a ajutat, a călătorit, a avut grijă de oameni, a iubit, s-a bucurat, A TRĂIT, vreme de 4 decenii. Cu sinceritate, cu drag de viață și de copii, implicată cu toată ființa în orice activitate.
Vineri, 5 februarie 2022, profa de milioane, așa cum o numesc copiii, a plecat prea devreme spre eternitate, lăsându-ne pe toți, elevi și colegi, cu sufletele frânte.

Am făcut ochi la Suseni, sat situat la poale de munte, într-o casă cu cinci frați cu greutăți, necazuri și probleme multe. Evenimentul s-a petrecut la scurt timp după ce trupul sfânt al țării fusese sfârtecat, schilodit, ciuntit conform voinței, obiectivelor, intereselor și strategiilor celor mari și puternici ai vremii. În încercarea de a recupera ceea ce am fost deposedați prin forță și dictat și pentru a ne apăra demnitatea ne-am angajat în acțiuni și operațiuni a căror derulare, deznodământ și finalitate au fost mai greu de intuit și anticipat.

Și-a făcut debutul în lume și viață la 26 noiembrie 1901 în satul Bozna, comuna Treznea din județul Sălaj, localitate cu puternice rezonanțe în istoria Transilvaniei și a țării,  într-o străveche familie românească și preoțească, cea a părintelui Pop Ioan, cu o genealogie ce cuprinde mai multe generații de slujitori ai Domnului, de oameni cultivați, de mare valoare intelectuală, risipitori de înţelepciune și lumină. 

Fiul lui Anchidim Partene de numele căruia se leagă Banca Aurora din Năsăud, IOAN PARTENE, profesorul de germană de la Liceul Odobescu din Bistrița, a fost prefectul județului Năsăud între 15 iulie 1936 și 28 decembrie 1937, dar și președintele Partidului Național Liberal. Menționez că el a făcut politică liberală la îndemnul lui Laurențiu Oanea, originar din Sângeorzul Român, senator de Năsăud, semnătura acestuia apărând pe toate documentele legate de Marea Unire de la 1918, ca notar.

Abonează-te la Portret