Religie
„Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, măcar,
deși port rănile păcatelor”.
(Binecuvântările de la Slujba Înmormântării)
Să-L rugăm pe bunul Dumnezeu ca atunci când va veni clipa plecării noastre din această lume, să putem spune și noi cu dreptul Simeon:
„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel!”
Dragii și bunii noștri credincioși!
Duminica Vameșului și a Fariseului nu este doar o Evanghelie frumoasă, ci este ușa de intrare într-o perioadă specială a anului bisericesc. De astăzi pășim în vremea Triodului, drumul care ne conduce, pas cu pas, spre Postul Mare, spre Cruce și spre Înviere.
Dragii și bunii noștri credincioși!
Haideți ne oprim pe scurt la comportamentul celor doi oameni și să vedem ce avem de învățat:
1. Păcatul mândriei se poate ascunde chiar și în lucruri sfinte
Există rugăciuni care ne ies impecabil. Sunt coerente, au un vocabular bine ales, o logică internă solidă și, mai ales, o concluzie liniștitoare: stăm bine. Nu perfect, desigur, dar suficient de bine încât să putem pleca împăcați. Dacă ar exista un raport anual de performanță spirituală, l-am completa conștiincios și l-am semna fără mari emoții. Evanghelia ne pune însă înainte o astfel de rugăciune „reușită” și, paradoxal, ne spune că tocmai ea ratează esențialul.
De la începutul misiunii publice a Mântuitorului, după momentul Botezului în Iordan, evangheliile duminicilor ne prezintă una după alta, întâlnirea lui Isus cu persoane aparținând unor categorii aflate la marginea societății: leproși, vameși, păgâni. Fiecare dintre acestea sunt excluse din motive diferite: leproșii din cauza bolii, care în concepția vremii, de cele mai multe ori era considerată o consecință a păcatelor; vameșii din cauza meseriei lor și a derapajelor inerente; păgânii datorită apartenenței la un alt neam decât cel ales.
Părintele Liviu Vidican-Manci s-a născut în data de 21 martie 1981 în localitatea Spermezeu, judeţul Bistrița-Năsăud. Este Conferenţiar Universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, catedra de Catehetică - Omiletică, director al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.şi preot slujitor la Parohia Ortodoxă „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca. Este doctor în istorie Bisericească Universală și doctor în Catehetică-Omiletică.
Ne spun ceva esențial: Nu poți despărți credința adevărată de viața curată....
Dragii și bunii noștri credincioși!
Astăzi Biserica ne pune înainte trei stele mari ale cerului duhovnicesc, trei minți luminate și trei inimi arzânde pentru Dumnezeu: Sfinții Trei Ierarhi. Nu îi prăznuim separat, ci împreună, pentru că împreună au arătat cum trebuie să fie omul întreg: adânc în credință, înalt în gândire și larg în iubire.
Joi, 29 ianuarie 2026, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, s-au desfășurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanțul activităților Arhiepiscopiei Clujului din anul 2025 sub aspect spiritual, administrativ, economic, cultural și misionar-social. Ședința Adunării a fost precedată de slujba de Te Deum săvârșită în paraclisul Facultății de către Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul.
EPISCOPUL MACARIE ÎN VIZITĂ PASTORALĂ, DINCOLO DE CERCUL POLAR
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord efectuează o vizită pastoral-misionară în comunitățile euharistice de dincolo de Cercul Polar, în Regatul Norvegiei, întărindu-i sufletește pe cei care trăiesc și muncesc în condiții climaterice aspre, printre ghețari și nopți polare.
În duminica a XXXII -a după Rusalii în care pericopa evanghelică consemnată de Sfântul Evanghelist Luca ni-l înfățișează pe vameșul Zaheu și dorința sa arzătoare de a-și înnoi viața prin recunoașterea stării de păcătoșenie și ridicare prin căință, Parohia Ardan a devenit un centru de spiritualitate și tradiție.