Religie

În paginile Evanghelia după Ioan, credința nu debutează printr-o arhitectură dogmatică impecabilă și nici printr-o demonstrație apodictică, ci printr-o invitație aproape diafană, rostită la limita auzului, ca și cum Dumnezeu ar practica, în mod suprem, arta delicateții ontologice: „Vino și vezi” (Ioan 1,46). Aici nu avem un imperativ autoritar, ci o pedagogie a libertății; nu un asalt asupra conștiinței, ci o epifanie discretă.

       Se spune că un tânăr plecat departe a purtat în portofel fotografia mamei lui. Într-o zi, un prieten l-a întrebat: „De ce ții poza asta veche? S-a îngălbenit…” El a răspuns: „Pentru că, atunci când mă uit la ea, nu pot face lucruri urâte. Simt că mă privește”
Dragii și bunii noștri credincioși!

În Sfânta Evanghelie din Duminica Ortodoxiei, cea dintâi a Postului Mare, suntem îndemnaţi la a privi prin cer dincolo de ceruri, adică la a vedea cu ochii noştri trupeşti ,,Vederea lui Dumnezeu Tatăl în chipul Fiului Său cu puterea Duhului Sfânt, prin glasul Sfinţilor  Apostoli, care ne cheamă stăruitor:  ,,VINO ŞI VEZI!” (Ioan I, 46)
Motto-uri:
,,Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine VEDE pe Fiul şi crede în El, să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 40)

De fiecare dată când citesc episodul vindecării slăbănogului din Capernaum, simt că nu este doar istoria unei minuni, ci o radiografie a inimii. Relatarea din Evanghelia după Marcu (2,1-12) ne pune în fața unei întrebări incomode: ce anume este cu adevărat paralizat în noi? Trupul acelui om nu răspundea, dar poate că și noi, uneori, nu răspundem harului, chemării, curajului de a merge mai departe.

“Foc am venit să aduc pe pământ și cât aș vrea să fie aprins!” le spune Isus apostolilor. Tocmai acest foc mistuitor al iubirii lui Dumnezeu este subiectul evangheliei de astăzi. Cei ce locuiesc în întuneric și în umbra morții, dornici de lumină și înfrigurați de brațele înghețate ale păcatului, se ating, se încălzesc și se luminează, devenind mai apoi la rândul lor făclii pentru semenii lor, capabili să dăruiască lumina și căldura de care s-au învrednicit.

Doamne, Dă-mi minte limpede şi cugetare curată şi smerită şi ajută-mă să Te rog împreună cu psalmistul, cel invocat de Sfântul Grigore Dialogul în ,,Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite”: 

Doamne, Dumnezeul nostru, care l-ai aşezat pe om în inima Paradisului celui din Eden şi i-ai dat porunci spre dobândirea vieţii celei fericite şi veşnice şi pe toate câte le-ai zidit pe pământ le-ai supus voii lui, dându-i porunci spre a folosi libertatea pe calea câştigării asemănării cu Tine în viaţă lipsită de frică şi de griji întru Sfinţenia Ta; însă omul a căzut prin neascultare, iar Tu, Părinte, ai privit cu mâhnire cum şi-a dobândit moartea prin păcat şi a început cu teamă să guste din roadele pomului cunoaşterii răului, căci binele în care vieţuia l-a părăsit îndepărtându-se de Tin

Părinte, Cuvântule şi Duhule Sfinte, Treime întru tot Sfântă, Unică şi Nedespărţită, Dumnezeule cel ce şezi pe tronuri de heruvimi şi priveşti adâncurile, trimite o picătură din harul Tău ceresc şi cu iubirea Ta cea mai presus de fire faţă de mine, făptura Ta cea care a ajuns în această cădere şi în mare neputinţă, ascultă-i rugăciunea cu lacrimi, căci este cuprinsă de suferinţe cumplite şi acoperită de noianul  durerilor sufleteşti şi trupeşti.

CATEDRALA COROANA din municipiul Bistriţa, Piaţa Unirii nr. 9, vă invită în perioada Postului Mare, în fiecare zi de Vineri de la ora 17:00, la un Program duhovnicesc intitulat:

CANDELE APRINSE ÎN AȘTEPTAREA ÎNVIERII – SERI DE RUGĂCIUNE ȘI CUVÂNT,
în cadrul căruia vor avea loc 6 Conferințe duhovnicești ce vor fi susținute de Profesori de Teologie, Stareți și Duhovnici, conform programului:

27 Februarie - Pr. Protos. Prof. Grigorie Foltis - Duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai.

În epoca noastră postmodernă, în care omul se consideră stăpân peste toate, a slăbit duhul rugăciunii, cu consecinţa firească, deconectarea de la fluviul de energie dumnezeiască ce vine din Sfintele Taine ale Bisericii. Sufletele şi trupurile noastre sunt asemenea unor telefoane ultramoderne, dar cu bateriile golite de energie, din pricina vorbăriei şi folosirii excesive. Pierdem energie constant călătorind pe drumurile iluziilor şi ale deşertăciunilor lumii.