Religie
În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 14 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Strâmba, cu prilejul hramului de vară.
La altarul de vară al așezământului monahal, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură.
Dragii noştri credincioşi!
Este titlul pe care l-am dat predicii la Duminica Tuturor Sfinţilor, titlu care nu îmi aparţine, ci este a unei cărţi scrise de Virgil Gheorghiu care a fost fiu de preot, provenind dintr-o familie cu mai mulţi copii, dintr-un sat de munte din jurul Neamţului.
Cei mai în vârstă ştiţi şi vă aduceţi aminte cât de greu a fost în vechime ca părinţii să-şi poată purta copiii la şcoală. Cu atât mai mult cei care aveau mai mulţi copii.
În a doua zi de Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Soporu de Câmpie, județul Cluj, cu prilejul hramului. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul mănăstirii, arhimandritul Ilie Hanuschi, precum și alți preoți invitați.
În a treia zi de Rusalii, marți, 9 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, înconjurat de un sobor de clerici, amintind aici pe protopopul Alexandru Vidican, în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși.
Dragii noştri credincioşi!
Sărbătoarea de astăzi poate fi considerată ca fiind printre cele mai mari praznice înscrise în calendarul creştin, pentru că se pomenesc toate cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tată, Fiul şi Duhul Sfânt.
Dogma Sfintei Treimi stă la temelia tuturor mărturisirilor de credință ale Bisericii și constituie adevărurile învățăturii noastre creștine. Dumnezeu este unul în Ființă și întreit în Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, inseparabili uniți, de aceeași Ființă, egale, fără să se amestece sau să se contopească, fără împărțire sau despărțire a Ființei, distingându-se doar prin anumite proprietăți, adică Tatăl este nenăscut, fără început și sfârșit, Fiul născut din Tatăl înainte de toți vecii și Sfântul Duh purces din Tatăl.
Astăzi, de Rusalii, e Ziua Bisericii...
Dar , zic unii, de ce Biserica? Și de ce toate celelalte ce țin de Biserică? De ce preoți? De ce slujbe? De ce Spovedanie? De ce Împărtășanie? De ce, de ce, de ce?...
Dragii noştri credincioşi!
În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, numită în popor Moșii de vară ne aflăm la un popas de rugăciune și aducere-aminte. Pentru că în această zi îi pomenim pe cei mutaţi din Biserica luptătoare în Biserica triumfătoare. În lipsa comuniunii cu ei, parcă bucuria Rusaliilor nu ar fi deplină, căci Duhul Sfânt ne aduce negrăita bucurie a reîntâlnirii, pe calea rugăciunii, cu cei plecați în veșnicie.
Mitropolitul Andrei va fi prezent marţi, 9 iunie, a treia zi de Rusalii, în mijlocul credincioşilor din Bichigiu.
După cum ne declară părintele Gavrilă Zinveliu, Mitropolitul este aşteptat începând cu ora 9.00 de către soborul de preoţi şi credincioşi. Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, va fi sfinţită Masa Sfântului Altar. Este o bucurie de fiecare dată când Înaltpresfinţia sa ajunge în mijlocul oamenilor de aici, credincioşi din moşi strămoşi, calendarul ortodox însemnând pe Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu.
În Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 31 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul bistrițenilor, pentru prima dată în calitate de arhiereu, la Biserica de la Coroana, cel mai vechi monument istoric din municipiul Bistriţa (secolul XIII).