Religie
Un volum omagial în onoarea – In Honorem – protopopului de Bistriţa Alexandru Vidican, a apărut la Editura Renaşterea, volum tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei Andreicuţ. „Nu numai că-i lucru duhovnicesc, dar e şi drept să-i cinstim pe cei ce se ostenesc în slujba Domnului.
INVITAȚIE
la CONCERTUL DE COLINDE
“După datini, colindăm”
ediția a IX-a
Începând cu Postul Crăciunului al anului 2010, Biserica Greco-Catolică “Buna Vestire” din Bistrița organizează Festivalul colindelor “După datini, colindăm” la care sunt invitate coruri religioase de prestigiu din țară.
În acest an va avea loc ediția a noua a Festivalului la care vor participa:
Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei a fost primit cu deosebită căldură de credincioşii din Vermeş. Bătrâni şi tineri, îmbrăcaţi în costume populare, au ţinut ca acum, în Postul Crăciunului, în preajma sărbătorilor, să primească binecuvântarea de la înaltul ierarh. Arhiepiscopul Andrei a fost întâmpinat de un sobor de 15 preoţi, în frunte cu protopopul de Beclean, Doru Zinveliu, de preotul paroh Paul Valer Ziman. A fost prezent şi primarul comunei Lechinţa, ing. Romeo Florian.
Era o vreme de toamnă spre iarnă, asemenea cu acest noiembrie-decembrie de acum, când un astru misterios s-a arătat în depărtările Persiei (babilonice spun unii), acolo unde s-a născut astrologia, strămoaşa astrofizicii de azi.
Biserica Greco-Catolică Buna Vestire din Bistriţa vă invită la
ZILE DE RECULEGERE PENTRU CREDINCIOŞI, cu titlul
„Nașterea Domnului, pentru ca noi să fim renăscuți.”
Vom aprofunda Tainele Sfinte ale inițierii creștine: Botezul, Mirul și Euharistia la lumina Nașterii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Textul Evangheliei la Duminica a 27-a de după Rusalii: “În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu.
Tradiţiile şi obiceiurile sunt mijloace prin care oamenii diferiţi ca vârstă, profesie, mentalitate, religie se adună peste veacuri şi fac ca inima lor să bată la unison. Sunt zestrea lăsată de moşii şi strămoşii noştri, care au ştiut să găsească prilejuri de a-şi şlefui comorile adevăratelor valori. Tradiţia reprezintă valoarea inestimabilă pe care părinţii încearcă să o păstreze intactă şi să o dăruiască mai departe cu toată sfinţenia.
În Parohia Ortodoxă Reteag, Protopopiatul Beclean, odată cu prăznuirea Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul bisericii de aici, a avut loc şi întrunirea Cercului Preoțesc din vecinătatea Cetăţii Ciceului. De la ora16.00, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu la care au participat numeroși credincioși, iar la finalul acesteia preotul Leon Drăgan, paroh al comunității drepmăritoare din localitatea Dumbrăveni, a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit celor prezenți despre virtuțile ce au împodobit viața Sf. Nicolae și datoria noastră de a ne ruga zilnic.
Fiind în post, oamenii mai discută între ei și despre lucruri spirituale. Unii spun că merg să se mărturisească, alții refuză ideea și încearcă să se justifice. Adesea auzim această expresie: eu nu merg la “popa” să mă spovedesc. Și au dreptate. Niciunul dintre noi nu merge la preot pentru a se mărturisi.