Religie
O expoziție de icoane cu vânzare a fost organizată la Catedrala Mitropoliei Moldovei, în sala Baptiseriu, pentru a aduce un strop de mângâiere pentru 16 copilaşi. Icoana Maicii Domnului a doamnei preotese Despina Murgoi, din Corvineşti, a fost licitată cu cel mai mare preț - 25.000 euro, prin grija familiei de medici Monica și Radu Dobriceanu din Elveția. Copiii la care vor ajunge donaţiile sunt din județul Iași, unde a avut loc expoziția de icoane rânduite de cei mai buni pictori din țară.
Duminică, 5 octombrie 2025, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a vizitat parohia „Nașterea Maicii Domnului”, din loc. Țentea, jud. Bistrița-Năsăud. Ierarhul a poposit în această regiune frumoasă, bogată în păduri acum învăluite în culorile toamnei, într-o zi ploioasă, dar plină de lumina sărbătorii. A fost primit cu bucurie și emoție, în mod tradițional, la intrarea în biserică, de pr. paroh Vasile Sabo, de pr.
Iubiți credincioși,
Se apropie, cu bucurie și emoție, hramul bisericii noastre cinstind pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași prin Slujba de Priveghere Sâmbăta seara iar Duminică prin bucuria Dumnezeieștii Liturghii.
Duminică, 12 Octombrie, va fi prezent pentru prima dată în parohia noastră, PreaCucernicul Părinte Profesor Emerit, STELIAN TOFANĂ, Profesor la Catedra Studiului Noului Testament de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca.
Se spune că doi oameni au fost ținuți ani de zile într-o temniță cumplită. În cele din urmă au fost eliberați.
După ce au ieșit, unul dintre ei i-a spus celuilalt: – Eu nu-i voi ierta niciodată pe cei care ne-au chinuit așa!
Celălalt i-a răspuns liniștit: – Atunci tu încă ești prizonier... Eu i-am iertat, ca să fiu liber.
Dragii și bunii noștri credincioși!
„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea… iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, căci El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.” (Lc 6,31-36)
Să ne iubim dușmanii?!? Să ne rugăm pentru ei?!? Să le facem bine?!? Dar cine oare e capabil de așa ceva? Uitați-vă în jur. Câți oameni cunoașteți care fac bine măcar celor ce le fac bine la rândul lor? Nu ați auzit expresia: “Fă bine și așteaptă rău”?
În ziua praznicului Acoperământului Maicii Domnului, miercuri, 1 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii vechi de lemn, monument istoric ce datează din prima jumătate a secolului al XVII-lea.
Dragii și bunii noștri credincioși!
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului este sărbătoarea mângâierii noastre. Este dovada că în fiecare vreme, oricât de grea, Maica Domnului stă înaintea tronului Fiului ei și mijlocește pentru noi.
Minunea din Vlaherne
Când ascultăm de Dumnezeu, înțelegem că adevărata biruință nu vine din puterile noastre, ci din puterea și bunătatea bunului Dumnezeu.”Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de Sus este de la Tine, Părintele Luminilor”...
În Evanghelia după Luca (5,1-11), Îl vedem pe Isus predicând pe malul lacului Ghenizaret, iar mulțimile Îl îmbulzeau să-I asculte cuvântul.